Guvernul ia în calcul ca în această iarnă, dacă nu se reuşeşte aducerea din import a cantităţilor de gaze aşa cum sunt planificate, să impună o raţionalizare a consumului pentru companii, au declarat, luni, surse guvernamentale pentru Agerpres.ro, precizând că populaţia nu va fi afectată de o posibilă raţionalizare a gazelor.
Astfel, la nivelul Guvernului s-a format un consiliu consultativ care urmează să funcţioneze în perioada următoare. Acesta va analiza evoluţia crizei energiei, în urma conflictului din Ucraina.
„Se va continua livrarea. Nu există nicio limitare pentru consumatorii casnici. Limitarea în procent echitabil îi vizează pentru operatorii economici, dacă nu reuşim să aducem cantităţi de gaz din import aşa cum sunt planificate”, au arătat sursele indicate.
Potrivit surselor guvernamentale, România își asigură în acest moment în proporție de 85% necesarul de gaze naturale, urmând ca în perioada următoare, odată cu creșterea producție de gaz din Marea Neagră de către compania Black Sea Oil & Gas procentul să ajungă la 90%.
În ceea ce privește prețul gazului, acesta va fi în continuare compensat până în aprilie anul viitor, în baza ordonanței adoptate anul acesta de guvern, relatează psnews.ro.