Dispută pentru un loc de veci în cimitirul de la Vama: „Vrea să își construiască un cavou exact sub streașina bisericii”

Un cetățean din comuna suceveană Vama, nemulțumit că un alt localnic construiește un cavou lângă Biserica din lemn din localitate, i-a transmis un mesaj arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, sperând ca lucrările să fie oprite.
Astfel, omul îi cere ierarhului să rezolve această problemă, întrucât nu își dorește „acel mormânt acolo”.
„Doamne, ajută! Suntem câțiva credincioși nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în cimitirul din Comuna Vama, respectiv cimitirul din deal, unde un credincios din ambiție vrea să își construiască un cavou exact sub streașina bisericii care este monument UNESCO. A săpat deja acolo pentru a turna beton și blochează accesul spre biserică; și așa s-a mai blocat și cu celelalte, a mai rămas puțin loc și l-au ocupat și pe acela. În biserica din cimitir se mai merge cu înmormântări, și ieri era o înmormântare, și acolo era totul săpat și se trecea greu, punându-se niște scânduri. Vă rugăm să rezolvați problema aceasta, nu ne dorim acel mormânt acolo, doar că cineva a avut o ambiție, și mă gândesc că a dat și o sumă considerabilă pentru acest loc. Este destul loc în cimitir, nu trebuia să se ocupe și acel spațiu care facilitează accesul spre biserică. Am înțeles ca parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” de care aparține omul respectiv nu a voit să dea acel loc pe motiv că blochează accesul spre biserică, locul cumpărându-se de la celălalt preot, deoarece cimitirul este comun parohiilor. Mulțumim și așteptăm o rezolvare”, i-a transmis A.V. ierarhului.
De cealaltă parte, IPS Calinic a precizat că sesizarea cetățeanului nemulțumit a fost trimisă spre rezolvare Sectorului Monumente, Patrimoniu și Arhitectură bisericească, care a comunicat că cele menționate nu se confirmă.
„Vă transmitem răspunsul consilierului de resort:

«Ca urmare a sesizării referitoare la construirea unui cavou în cimitirul din deal, comuna Vama, lângă Biserica ‹Sfântul Nicolae›, datată 1796, vă aduc la cunoștință următoarele:

  • În sesizare se face referință la faptul că cineva din ambiție proprie dorește să-și facă un cavou exact sub streașina bisericii. Deplasându-ne la fața locului am constatat că locul unde se dorește construirea unui cavou se află la 3,75 m depărtare de absida altarului. Nicidecum sub streașina bisericii cum tendențios se menționează.
  • În urma discuțiilor purtate cu părintele protopop Aurel Goraș și cu părintele în a cărui jurisdicție se află cimitirul, am aflat că persoana care dorește să-și construiască locul de veci acolo este unul dintre ctitorii de seamă ai celor două biserici de piatră construite în comuna Vama, contribuind financiar pentru realizarea picturii celor două biserici.
  • Consiliul Parohial a fost de acord cu alocarea acestui loc pentru construirea cavoului, având în vedere că prin această construcție nu se împiedică sub nicio formă nici accesul în cimitir, nici accesul în cazul unor înmormântări.
  • În sesizare se afirmă despre Biserica ‹Sfântul Nicolae› ca fiind monument UNESCO, ceea ce este cu totul eronat. Biserica de lemn ‹Sfântul Nicolae› din Vama nu este înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ci în Lista Monumentelor istorice din România, având codul SV-II-m-B-05655.
  • Citind cu atenție textul sesizării, neasumate decât de o singură persoană, se poate observa că este făcută într-o perspectivă subiectivă; acuzația că este o ambiție a unui localnic este total nefondată, fiind făcută cu malițiozitate de cineva care nu este bine intenționat.

Nădăjduim că aceste rânduri lămuresc întrucâtva situaţia semnalată, având certitudinea că slujitorii sfintelor altare au conştiinţa împlinirii misiunii în care sunt aşezaţi»

Pace și bucurie!”, i-a transmis ierarhul vămeanului nemulțumit.