În ultima perioadă, polițiștii acționează zilnic pe drumurile publice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, cu preponderență pentru identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Într-o singură oră, în data de 17 decembrie, polițiștii din Rădăuți au identificat doi șoferi care se aflau sub influența substanțelor interzise. Pentru oprirea unuia dintre ei a fost necesară blocarea în trafic și ulterior extragerea din autovehicul, imobilizarea și încătușarea.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar față de un șofer s-a dispus măsura reținerii, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Astfel, la data de 17.12.2022, în jurul orei 14:00, polițiștii echipajului din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul de Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu autospeciala din dotare, respectiv deplasându-se pe str. Piața Unirii, au observat un autoturism, care circula pe un segment de drum cu sens unic.
S-a efectuat semnal regulamentar de oprire, folosindu-se semnalele luminoase și acustice, moment în care, conducătorul autoturismului nu s-a conformat, continuându-și deplasarea în trombă.
Având în vedere că autoturismul în cauză nu a oprit la semnal, s-a procedat la urmărirea acestuia, iar pe str. Piața Unirii din mun. Rădăuți acesta a intrat în coliziune cu două autoturisme, fiind blocat în partea din spate cu autosepciala de poliție.
În acel moment autoturismul nu și-a mai putut continua deplasarea, iar polițiștii au efectuat somațiile legale, ulterior șoferul fiind extras din autoturism, imobilizat și încătușat.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 ani din comuna Straja, jud. Suceava, acesta aflându-se singur în autoturism.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, motiv pentru care s-a procedat la conducerea acestuia la Sediul Poliției Rădăuți, în vederea întocmirii actelor procedurale.
Ulterior, bărbatul a fost testat cu aparatul DRUGTEST marca Drager, iar rezultatul testului a fost pozitiv privind substanța Metamfetamină.
De asemenea, cu ocazia conducerii la sediul Poliției municipiului Rădăuți, acesta a fost testat cu aparatul etilometru iar testul a indicat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus și la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice.În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, fără a poseda permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, fapte prev. și ped. de art. 335, alin. 1, respectiv art. 336, alin. 2, din Codul Penal, prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier s-a dispus reținerea șoferului pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Tot în cursul zilei 17.12.2022, în jurul orelor 14:00, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 2E de pe raza comunei Voitinel, jud.Suceava, la ieșirea din com.Voitinel spre com. Horodnic de Sus, jud. Suceava, au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe direcția com.Voitinel – com. Horodnic de Sus, jud. Suceava, la volanul acestuia fiind identificat un bărbat de 27 ani din com. Putna, jud. Suceava.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Având în vedere comportamentul agitat al șoferului, acesta a fost testat cu aparatul DragTest Druger, ocazie cu care a ieșit pozitiv pentru BENZODIAZEPINES (BZO), motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea recoltării de mostre biologice, loc unde, în prezenta cadrelor medicale a refuzat recoltarea de mostre biologice.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prev. și ped. de art. 337 Cod Penal.
Reamintim că la data de 04.11.2022, cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candrenilor, Fălticeni, Gura Humorului și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, polițiștii din cadrul structirilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000.
Aparatele au intrat în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliție Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și drog constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!