În perioada 25-26.02.2023, polițiștii Serviciului Rutier – IPJ Suceava, împreună cu birourile/ formațiunile de profil din teritoriu, sprijiniți de polițiști de ordine publică atestați să desfășoare activități pe linie rutieră, au organizat și desfășurat acțiuni tematice pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În cadrul acțiunilor au fost utilizate aparatele Druger DrugTest 5000 intrate recent în dotarea polițiștilor, fiind efectuate peste 100 de testări pentru identificarea șoferilor care consumă alcool sau substanțe interzise.
Au fost identificați doi șoferi care au condus autoturisme fiind testați pozitiv cu substanțe psihoactive cu aparatul Druger DrugTest 5000.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost constatate 7 infracțiuni (3 conducere sub influența alcoolului, 2 conducere sub influența substanțelor psihoactive, 2 conducere fără permis sau cu permis suspendat).
De asemenea, au fost reținute 19 permise de conducere din care cele mai multe (10 permise) pentru consum de alcool.
Au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale în valoare de 53.657 lei și au fost reținute și 8 certificate de înmatriculare pentru lipsă ITP sau RCA sau defecțiuni tehnice.
EXEMPLE:
La data de 26.02.2023, orele 04.05, un tânăr în vârstă de 19 ani din com. Vatra Moldoviţei, jud. Suceava a condus autoturismul pe str. Calea Bucovinei din mun Câmpulung Moldovenesc, sub influenţa susbstanţelor psihoactive, respectiv Benzodiazepines.
La data de 25.02.2023, orele 15:55, lucrătorii Compartimentului Rutier Rădăuți, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Spitalului din municipiul Rădăuți, județul Suceava, au observat un autoturism care se deplasa dinspre strada Ștefan cel Mare, către str. Volovățului, condus de un bărbat domiciliat în municipiul Rădăuți, județul Suceava,
Acesta a fost testat cu aparatul marca Drager Drugtest, aparatul indicând prezența activă în organism a substanței METHAMPHETAMINE.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive” faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 2 Cod penal.
Reamintim că la finalul anului 2022, cu sprijinul autorităților locale, respectiv al primăriilor și consiliilor locale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Dorna Candreni, Fălticeni, Gura Humorului și al Consiliului Județean Suceava – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, polițiștii din cadrul structirilor rutiere IPJ Suceava au primit în dotare 9 aparate performante pentru testarea consumului de substanțe interzise Drugger DrugTest 5000.
Aparatele au intrat în dotarea Serviciului Rutier – IPJ Suceava, Poliției Municipiului Suceava, Poliției Municipiului Vatra Dornei, Poliție Municipiului Fălticeni, Poliției Municipiului Rădăuți, Poliției Municipiului Campulung Moldovenesc, Poliției Orașului Gura Humorului și Poliției Orașului Siret.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interszise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!
Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!