Dosar penal pe numele unei tinere din Frumosu care a condus o motocicletă fără ITP și asigurare. Motociclista nu avea nici permis

Marți, 3 decembrie, la orele 21.00, lucrătorii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama efectuând serviciul de patrulare pe raza comunei Frumosu, pe DJ 176, la intersecția DJ176 cu DC 33B,  au procedat la oprirea regulamentară a motocicletei, ce se deplasa din direcția comuna Vama spre comuna Vatra Moldoviței, ocazie cu care conducătoarea  vehiculului s-a conformat, oprind pe partea dreaptă a părţii carosabile.

  În continuare, s-a stabilit faptul că vehiculul este condus de către Gabriela M., de 19 ani, cu domiciliul în comuna Frumosu, jud. Suceava.

 De asemenea, i s-au solicitat sus-numitei să prezinte pentru control documentele sale, precum și cele ale vehiculului condus, acesta relatând că nu are asupra sa niciun document.

 Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că M. Gabriela nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, s-a constatat faptul că motocicleta condusă de acesta are capacitatea de 149cm3, are inspecția periodică expirată din data de 25.04.2010 și nu are poliță RCA valabilă.

M. Gabriela a fost sancționată contravențional pentru încălcarea prev. art. 101/1/18 și  art.102/1/39, ambele din OUG195/2002, cât și conform art. 37 alin. 9 din Lege 132/2017.

Conducătoarei auto i s-a adus la cunoştinţă că i se va întocmi dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 din Codul Penal şi că nu  mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 03.12.2024.