Medicul reţinut este acuzat că a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege. De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.
”Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente şi luare de mită. Faţă de inculpat s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluţionare Tribunalului Bucureşti”, a transmis, sâmbătă, Parchetul General, potrivit news.ro.
”Suspectul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora”, au mai transmis procurorii.
Potrivit acestora, din probele administrate în cauză până în prezent, ”a rezultat că suspectul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor”.
”Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare. O mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică”, au mai precizat procurorii.
De asemenea, procurorii precizează că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de cinci medici din Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, precum şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienţi ai unui spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
”Faţă de unul dintre suspecţii medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profedia de medic. În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate. În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, au mai precizat procurorii.
Ce au găsit anchetatorii în urma percheziţiilor
Anchetatorii au descoperit, în urma celor 24 de percheziţii făcute în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre, sume impresionante de bani, 36 de tablouri aparţinând unor pictori de renume, dar şi 25 de dispozitive medicale.
”În urma celor 24 de percheziţii efectuate ieri, 17 februarie, de către poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţiei de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost descoperiţi şi indisponibilizaţi 162.920 de lei, 116.795 de euro, 2.357 de USD, 300 de lire sterline, 300 de franci elveţieni, 3.500 de forinţi, 520 de coroane suedeze, 200 de coroane daneze, 300 de lire sterline, 19 telefoane mobile, 60 de memory stickuri, 14 laptopuri, 3 tablete, 9 hard diskuri, 250 de DVD-uri şi 25 de stimulatoare/defibrilatoare cardiac”, a transmis, sâmbătă, IGPR, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat, de asemenea, că 36 de tablouri aparţinând unor pictori naţionali de renume au fost ridicate şi depuse la Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Muzeul de Artă.
Poliţiştii precizează şi ei că medical din Iaşi, în vârstă de 50 de ani, va fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventive.
”Totodată, în urma percheziţiilor au fost identificate mai multe bunuri mobile şi imobile, aparţinând persoanelor cercetate, bunuri asupra cărora urmează a se dispune măsura asigurătorie a sechestrului. Poliţiştii continuă cercetările şi astăzi, în vederea completării probatoriului”, au mai precizat poliţiştii, potrivit psnews.ro.