Două eleve de 15 ani, lovite pe trotuar de un şofer drogat. S-a ciocnit cu alte două autoturisme, în Capitală

Două eleve de 15 ani au fost lovite în această dimineaţă de o maşină în timp ce se aflau pe trotuar, după ce trei autoturisme s-au ciocnit pe şoseaua Vitan Bârzeşti din Capitală. Impactul a avut loc după ce o maşină din cele trei s-a răsturnat şi le-a rănit pe cele două copile. Cercetările au scos la iveală că unul dintre şoferii implicaţi era sub influenţa drogurilor. 

În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Vitan-Bârzești.

Din primele informații, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe șoseaua Vitan-Bârzești, dinspre Pod Vitan catre Șoseaua Olteniței, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus. În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind și doi pietoni, care se aflau pe trotuar. 

Victimele, minore în vârstă de 15 ani, au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii autovehiculelor implicate în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.

Unul dintre şoferi, sub influenţa drogurilor

De asemenea, conducătorul autovehiculului în vârstă de 36 de ani a fost testat și cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezența în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la INML în vederea recoltării de mostre biologice.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație. Traficul rutier se desfășoară pe banda II de circulație pe șoseaua Vitan-Bârzești, dinspre Șoseaua Olteniței către Pod Vitan, scrie observatornews.ro.