Dr. Doru Lefter, candidat al Alianței Dreapta Unită (ADU) pentru un post de consilier județean, a transmis că, împreună cu Marian Andronache, candidatul formațiunii politice pentru funcția de primar al municipiului Suceava, vor rezolva problema câinilor fără stăpân cu care se confruntă atât municipiul reședință de județ, cât și restul localităților sucevene. De altfel, cei din ADU își propun să rezolve și problema lipsei magazinelor producătorilor locali din județul Suceava, astfel încât oamenii să aibă unde să își vândă produsele.
„Suntem o echipă de oameni conduși de empatie și vrem să aducem în administrație decizii corecte, orientate pe nevoile sucevenilor.
Ne unim forțele să clădim o cultură inclusivă și receptivă, și să creăm servicii publice mai eficiente. Pe 9 iunie, votați pentru o echipă care vă ascultă și acționează cu compasiune și dedicare!”, a transmis dr. Doru Lefter.
Comandat de PMP (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei”) Suceava, cod unic de identificare mandatar: 21240022