O dată cu începerea sezonului rece, la Unitatea de primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava a crescut foarte mult numărul pacienţilor pediatrici ca urmare a apariţiei virozelor respiratorii. Chiar dacă în acest an numărul cazurilor înregistrate la copii este mai mare decât în anii precedenţi, părinţii trebuie să ştie că primul rol în tratamentul acestor afecţiuni îl au medicul de familie şi/sau medicul pediatru din ambulator, unde trebuie să se adreseze prima dată la apariţia simptomelor.
Viroza respiratorie reprezintă o infecţie a căilor respiratorii superioare şi/sau inferioare cauzate de un virus şi nu de o bacterie. De aceea, administrarea de primă intenţie a antibioticelor de la debutul simptomelor este contraindicată. Antibioticele se folosesc pentru tratarea infecţiilor cauzate de bacterii şi nu de virusuri.
Numărul mai mare de viroze la copii se explică o dată prin prezenţa unui sistem imunitar insuficient dezvoltat, care nu poate oferi o protecţie eficientă împotriva patogenilor, cât şi prin modul de transmitere aerian al patogenului în cadrul colectivităţilor. Copii se pot îmbolnăvi de viroze respiratorii de 6-8 ori pe an.
Foarte important în prevenţie sunt măsurile igienico-sanitare (izolarea copiilor bolnavi, spălatul frecvent al mâinilor, dezinfectarea suprafeţelor şi obiectelor atinse de persoane contaminate, evitarea contactului mâinilor persoanei contaminate cu ochii, naşul sau gura copilului, evitarea contactului direct cu persoana contaminată). Anumite virusuri pot supravieţui mai mult de 30 de minute pe suprafaţa tegumentului, câteva ore pe suprafeţe de contact atinse de persoane infectate şi mai mult de 24 de ore la nivelul şerveţelelor nazale contaminate.
„Este foarte important pentru părinţi să ştie când să se prezinte la medicul de familie sau medicul pediatru şi când să se prezinte direct la camera de gardă. Un copil care prezintă tuse, secreţii nazale, obstrucţie nazală, chiar dacă face febră, se va prezenta la medicul de familie şi va primi tratament simptomatic corespunzător. Este foarte importantă izolarea copilului la domiciliu pentru că va fi mai bine hidratat şi administrarea medicamentelor se poate face corect.
Putem aştepta 2-3 zile înainte de prezentarea la medic în cazul următoarelor simptome: febră – bine tolerată 2-3 zile, tuse, scaune diareice dar cu apetit păstrat pentru lichide, rinoree.
În condiţiile în care febra nu cedează la antipiretice, copilul prezintă stare generală influenţată, vărsături, respiraţie dificilă, familia se va prezenta la camera de garda sau la Unitatea de Primire a Urgentelor.
Dar există şi situaţii în care este necesară prezenţa la camera de gardă încă din ziua de debut a simptomelor: febra mai mare de 38 grade la sugarul cu vârsta mai mică de 3 luni, febra care nu cedează la administrarea de antitermice său apare la interval de 2-3 ore, febra la copilul cu boli cronice, dureri de cap intense, somnolenţa, agitaţie marcată sau modificarea stării de conştientă, respiraţie dificilă, vărsături incoercibile, diaree cu refuzul alimentaţiei, erupţii cutanate extinse, dureri abdominale intense.
Părinţii trebuie să ştie că nu este corect să administreze medicamente fără o evaluare medicală în prealabil. Antitermicele trebuie administrate în doza corespunzătoare pentru că sunt hepatotoxice în doze prea mari.
Un copil cu malformaţii cardiace, boli respiratorii cronice, un copil prematur, e mai predispus la complicaţii.
De ţinut minte: nu ducem sugarii mici la locuri de joacă, separăm un nou născut sau sugar mic de fraţii mai mari răciţi”, a spus dr. Petruța Demuth medic primar pediatru în cadrul U.P.U Spital Judeţean Suceava.
De asemenea, valabil atât pentru pacienţii pediatrici cât şi adulţi, medicina primară nu se face în UPU. Multe diagnostice care se pun în departamentul de urgenţă sunt diagnostice prezumtive şi nu de certitudine. De aceea medicul din UPU recomandă aproape de fiecare dată continuarea investigaţiilor prin ambulator cu ajutorul medicului de familie pentru acei pacienţi care nu necesită internare. Rolul medicului de urgenţă este de a stabiliza pacientul critic şi de a identifica acele patologii cu risc crescut de deces în următoarele ore sau câteva zile, de a pune un diagnostic cât mai corect, chiar dacă prezumtiv, pentru ca pacientul să fie internat pe secţia care trebuie, diagnostic care va fi confirmat pe parcursul internării.