Primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc, și-a lansat candidatura pentru un nou mandat în fruntea localității. Evenimentul, în cadrul căruia s-a lansat și candidatul PSD Suceava pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a avut loc vineri, 5 aprilie, la Căminul Cultural din comună și s-a bucurat de o prezență numeroasă.
De altfel, alături de Dan Tiperciuc și de candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, au fost și președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, președinta OFSD Suceava, Larisa Blanari, senatorul George Mîndruță, precum și deputatul Mirela Adomnicăi.
Edilul le-a transmis celor prezenți motivul pentru care își dorește să mai obțină un mandat de primar și, totodată, i-a rugat să îi ofere încă o dată girul de încredere.
„Misiunea mea ar fi putut să se încheie, însă Dumnezeu a decis ca eu să merg mai departe mai încrezător și mai pregătit. Dacă cineva se întreabă ce mă recomandă, mă gândesc că ar fi bine să începem cu experiența mea administrativă, sau poate cu motivația și mândria mea că sunt arborean. Rădăcinile mele sunt atât de profunde: aici e familia mea, aici s-au născut copiii mei, aici este îngropat tatăl meu, aici sunt prietenii mei, cu care am trăit cele mai frumoase momente, și, tot aici, am strâns cele mai frumoase amintiri. Sunt în fața voastră pentru a vă cere să continuăm, să investiți încredere în mine și în echipa mea. Am avut grijă ca cei cu care voi merge mai departe să creadă în aceleași valori în care cred și eu”, a transmis primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc.
De cealaltă parte, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a apreciat numărul mare de oameni prezenți în sala Căminului Cultural, subliniind că „mai rar vezi atâția oameni într-o zi de lucru”. Totodată, liderul social democraților suceveni a spus că vine cu plăcere, de fiecare dată, la Arbore.
„M-a avut impresionat mesajul domnului primar. Eu cred că el nu are astăzi nevoie de lansare, însă ca să fiu în acord cu discursul său, pot spune așa: domnule primar, dumneavoastră sunteți viteaz ca Traian și înțelept ca primul împărat roman, Augustus. Vă asigur că vom fi mereu alături de dumneavoastră”, a transmis președintele PSD Suceava, Ioan Stan, care a adăugat că: „Vi-l prezint și pe viitorul președinte al Consiliului Județean Suceava, domnul deputat George Șoldan. Cum spuneam: mic la stat, mare la fapt, cum era descris și Marele Ștefan. George Șoldan este din Cajvana, unde este și cel mai bătrân stejar, la umbra căruia s-a odihnit Ștefan cel Mare. Sper, George, că acolo te-ai odihnit și tu și ai călcat pe urmele lui Ștefan cel Mare. Vă spun că George Șoldan este cel mai tânăr deputat pe care l-a dat județul Suceava și, de multe ori, mă deranjează că mă depășește în ceea ce trebuie să facem pentru concetățenii noștri. Vă spun să aveți încredere în George!”.
Candidatul PSD Suceava pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a spus arborenilor prezenți la eveniment că, vecin fiindu-le, se simte ca acasă în localitatea condusă de Dan Tiperciuc. Totodată, parlamentarul sucevean s-a prezentat în fața lor și le-a vorbit despre prietenia ce-l leagă de edilul de aici.
„Astăzi, vreau să vă mulțumesc că ați avut încredere într-un tânăr și nu v-a dezamăgit! Felicitări, domnule primar! Știm cu toții că județul Suceava se confruntă cu diferite probleme. Și la Arbore și la Cajvana sunt foarte mulți tineri plecați în străinătate, fiindcă nu am reușit să le oferim o șansă la un viitor mai bun. Și asta se întâmplă fiindcă, în ultimii ani, nu am reușit să recuperăm decalajele dintre noi și celelalte județe. Din cauza salariilor foarte mici, nu putem să le spunem tinerilor să rămână acasă. Ca să aducem investitori, avem nevoie de drumuri județene asfaltate și de o infrastructură adecvată anului 2024”, a spus, la Arbore, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, care a adăugat că: „Pot să vă promit că, de pe 9 iunie, când PSD va câștiga alegerile în județul Suceava, veți fi mândri că trăiți în acest județ. Și puteți să le spuneți și celor plecați în străinătate că vom recupera decalajele și vom încerca să îi aducem acasă!”.
De altfel, la rândul său, senatorul social democrat George Mîndruță a apreciat felul în care arată comuna Arbore, dar și modul în care Dan Tiperciuc alege să reprezinte această frumoasă comună.
„Primarul dumneavoastră a demonstrat deja că este un bun gospodar, un om cu frică de Dumnezeu. Astăzi este despre doi oameni: domnul primar Dan Tiperciuc și George Șoldan, care vor face tot ce este mai bun pentru comuna Arbore și pentru județul Suceava. Noi îi vom sprijini”, a spus senatorul Mîndruță.
Președinta OFSD Suceava și candidata PSD Suceava la alegerile europarlamentare, Larisa Blanari, a subliniat că PSD Suceava este un partid democrat prin prisma faptului că a desemnat o femeie drept candidat pentru o funcție de europarlamentar.
„Îl felicit pe domnul primar pentru tot ceea ce a făcut. La Arbore trebuie să fie continuitate pentru că, atâta vreme cât lucrurile funcționează bine, la fel ca în fotbal, nu schimbăm o echipă, ci mergem mai departe pentru noi câștiguri”, a transmis președinta OFSD Suceava și candidata PSD Suceava la alegerile europarlamentare, Larisa Blanari.
Trebuie spus că în cadrul evenimentului de lansare a candidaturilor, primarul Dan Tiperciuc și-a prezentat și echipa de consilieri locali.