Dovadă că cea mai importantă politică este cea a oamenilor, există primari în județ, care au reușit să fie votați de un număr impresionant de oameni.
Cel mai apreciat primar din județ este Dumitru Nimițean, primarul PSD al comunei Ciprian Porumbescu. Acesta a fost votat de 97,75% dintre locuitorii acestei comune, contracandidata sa reușind să adune abia 16 voturi, adică 2,24%.
„Le mulțumesc oamenilor pentru votul acordat. Îi asigur că voi rămâne aceeași persoană. Să aibă în continuare încredere în mine, pentru că nu îi voi dezamăgi niciodată!”, a transmis primarul comunei Ciprian Porumbescu, Dumitru Nimițean.
Primarul de la Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a reușit și la aceste alegeri să obțină un scor impresionant. Edilul a fost votat de 96,47% dintre cetățenii comunei sale.
„Dragii mei consăteni, aţi demonstrat încă o dată că suntem mulţi, că marea noastră familie Poiana Stampei este unită, că cea mai mare parte vedem fapte, proiecte, progres, că avem speranţă, încredere şi optimism, că viitorul este al nostru şi toate acestea mă onorează şi mă obligă să continuăm cu aceeaşi energie şi implicare! Mai sunt şi alte persoane care nu sunt de aceeaşi părere, ce-i drept mai puţintele. Mă voi strădui ca în acest mandat să-i aduc şi pe aceştia alături de noi, voi fi şi primarul lor şi voi reprezenta Poiana Stampei cu aceeaşi mândrie şi dragoste faţă de cel mai frumos loc de pe Pământ!”, a transmis primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea.
96,01% din voturi a obținut și Vlăduț Gherman, primarul social democrat al comunei Slatina. Edilul, care înainte de toate a unit, a declarat că mulțumește întregii comunități pentru votul de încredere.
„Am avut încredere în oamenii mei și mă bucur că dezvoltarea comunei este o certitudine. Avem și Consiliu Local și determinare și energie să continuăm ce am început”, a transmis primarul comunei Slatina, Vlăduț Gherman.
Pe locul al patrulea se situează primarul social democrat al comunei Breaza, Gheorghe Lesenciuc, care a fost ales de 92,97% dintre cetățeni.
Pe locul al cincilea în topul celor mai iubiți primar din județul Suceava se află primărița liberală Marcela Bîrsan. Ea a reușit la aceste alegeri să obțină 91,43% din voturile de la Capu Câmpului.
„Suntem învingători, eu, echipa PNL și dumnevoastră, cei care m-ați votat în număr atât de mare!
Mulțumesc pentru că ați fost alături de mine, mulțumesc pentru că ați sancționat amenințările și lipsa bunului simț!
Vă promit în continuare același ajutor și aceeași înțelegere din partea mea!”, a transmis primărița Marcela Bîrsan.
Iubit de cetățeni este și primarul comunei sucevene Boroaia, social democratul Vasile Berariu, care a reușit să obțină 90,77% din voturi.
„Mulțumesc tuturor pentru votul dumneavoastră! Mă simt onorat! Dragii mei boroieni, țelul nostru rămâne același: BINELE COMUN! Vom continua dezvoltarea frumoasei noastre localități!”, a transmis primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu.
Și primarul comunei Dolhești, Cristinel Bărculescu, a obținut 90,24% din totalul de voturi exprimate, el fiind cel care încheie clasamentul edililor cu peste 90% din voturi.