După zilele caniculare, vremea intră într-un proces de răcire, astfel că în unele regiuni din țară temperaturile vor scădea până la valori maxime de 29 de grade în Banat și Crișana și 24 de grade Celsius în Transilvania. Valori termice ceva mai mari vor fi în Muntenia și Dobrogea. Sunt așteptate și ploi, iar instabilitatea atmosferica va cuprinde cea mai mare parte a țării. Administrția Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni (8 – 21 august), în fiecare regiune din țară.
Cum va fi vremea în Regiunea Moldovei în intervalul 8 – 21 august, potrivit prognozei meteorologilor ANM:
Intervalul va debuta cu valori termice în scădere în nordul şi centrul regiunii (cu medii ale maximelor de 21…25 de grade), în timp ce în partea de sud va persista vremea călduroasă şi disconfortul ridicat (valori de 31…34 de grade în 8 şi 9 august). Ulterior, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal la mijlocul lunii august, astfel că, mediat regional, ziua vor fi 26…29 de grade, iar noaptea 13…17 grade. Pentru cea de-a doua săptămână este estimată o încălzire a vremii, urmând să predomine zilele călduroase, cu temperaturi de peste 30 de grade, în special în partea de sud a zonei. În primele zile ale perioadei de referinţă local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), dar numai pe spaţii mici se pot cumula cantităţi de apă moderate sau mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicată şi în perioada 14-15 august.