Prin legea 213/2018, la inițiativa deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi, cu unanimitate de voturi, Parlamentul României a legiferat data de 9 noiembrie ca fiind Ziua limbii ucrainene în România.
În perioada 8 – 10 noiembrie 2022, Uniunea Ucrainenilor din România a organizat la București, în parteneriat cu instituții de la nivel central, județean și local din România și străinătate o serie de ample manifestări.
La deschiderea oficială a evenimentului au participat, alături de reprezentanții UUR conduşi de deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, Sergiu Nistor, consilier prezidențial pentru cultură, culte şi minorități naționale, Roberta Anastase, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, Vasile Daniel Suciu, vicepreședintele Camerei Deputaților, Dora Mărgărit Director de Cabinet, Cancelaria Prim-Ministrului României, Serhiy Babak, președintele Comisiei pentru învățământ și inovare din Rada Supremă a Ucrainei, Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților, Oleksandr Zlatin – Secretar II al Ambasadei Ucrainei în România, Eniko Katalin Lacziko, secretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, András István Demeter, secretar de stat la Ministerul Culturii, Eugene Czolij, președintele organizației „Ucraina 2050” și consul onorific al Ucrainei în Canada.
Activitatea a fost structurată pe 5 paneluri:
- Sprijinul acordat Ucrainei în contextul războiului de agresiune al Rusiei: implicarea statelor și modele de bune practici, nevoia de reconstrucție a orașelor și regiunilor ucrainene;
Ioan Bălan, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina, deputat în Parlamentul României a prezentat modul în care județul Suceava, județ de graniță, s-a implicat în sprijinirea refugiaților.
- Limba ca element fundamental în formarea unei persoane și în consolidarea unei națiuni. Rolul administrației publice în promovarea și susținerea limbii materne;
Alexandru Salup, consilierul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur și Vasile Șoiman, primarul comunei Bălcăuți au subliniat modul în care administrația județeană și cea locală promovează și susțin limba maternă și s-au implicat în sprijinirea refugiaților.
- România și criza refugiaților din Ucraina: implicarea organizațiilor internaționale, a ONG-lor și măsuri de prevenire și combatere a traficului de persoane;
- Ucrainenii din România. Istorie, contemporaneitate și perspective;
- Educația în limba maternă – vector esențial al protejării identității naționale a ucrainenilor din România;
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava au participat inspectorii școlari generali adjuncți, prof. Gabriel Matei și prof. dr. Petru Crăciun, și prof. Ilie Sauciuc, inspectorul pentru minoritatea ucraineană.
Directorii școlilor în care se studiază limba ucraineană, cadrele didactice care predau această disciplină, elevii premianți la concursul Tinere talente ucrainene și elevii ansamblului Cervona Kalena au constituit o delegație de aproximativ 100 de participanți la Ziua limbii ucrainene.
În cadrul panelului, inspectorul școlar general adjunct Petru Crăciun a precizat că la nivelul județului Suceava sunt 2282 elevi care studiază limba maternă ucraineană în 17 școli. Există 48 de profesori care predau limba ucraineană și pun mult suflet în activitatea lor. Au fost amintite parteneriatele și proiecte comune desfășurate între IȘJ Suceava și Uniunea Ucrainenilor din România.
Acesta a fost impresionat de atmosfera caldă de sărbătoare încărcată de emoție, speranța de bucurie dar și de lacrimi.
În cadrul momentului artistic, elevii ansamblului Cervona Kalena, coordonați de Petru Iulian Chideșa, au încântat asistența cu dansurile ucrainene așa cum au făcut-o și la alte olimpiade naționale și internaționale desfășurate în județul Suceava.
Elevii premianți la concursul Tinere talente ucrainene și-au primit premiile în bani și diplomele de participare: 36 prezenți fizic și 20 prin intermediul profesorilor coordonatori. Valoarea premiilor a fost de 500 lei premiul I, 400 lei premiul II, 300 premiul III, 200 lei mențiunea și 100 premiul de participare.
La finalul festivității de deschidere, preotul Mihai Cobziuc, directorul Departamentului Minorități și Misiune culturală, socială și identitară la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a înmânat deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi ordinul Mușatinii ( pentru mireni ) pentru susținerea bisericilor ortodoxe din Bucovina unde locuiesc comunități de ucraineni, conferit de Înaltpreasfințitul părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.