EUROLUC Trans spune din nou „prezent!”. Suceava ajută Galațiul – apel umanitar pentru oamenii afectați de inundații

Sergiu Lucan, managerul EUROLUC Trans, a răspuns pozitiv la apelul activistului civic Andrei Bacoș de a-i ajuta pe oamenii ce au fugit din calea apelor de la Galați. Astfel, ca în multe alte situații, Lucan a pus la dispoziție un camion ce va fi umplut cu alimente, apă și haine, iar în cursul zilei de marți, 17 septembrie, va pleca spre Galați, acolo unde mii de suflete au rămas fără nimic, după ce apa le-a inundat gospodăriile.

Astfel, Andrei Bacoș face apel la suceveni și îi îndeamnă să nu rămână indiferenți în fața necazului a mii de oameni care, în prag de iarnă, au rămas fără nimic, rugându-i să contribuie cu diferite ajutoare.

„Suceava ajută Galațiul! Ne-am mobilizat rapid și am discutat cu bunul meu prieten Sergiu Lucan de la EUROLUC, care ne-a pus la dispoziție un TIR. Remorca staționează în parcarea METRO Suceava, până marți, 17 septembrie, dimineață. Domnii de la METRO ne-au dat peste o tonă de apă, iar domnul Iftode de la Orizont Plazza ne dă și el două tone de apă, pentru că este o nevoie foarte mare de apă acolo, cea din fântâni fiind contaminată”, a spus Andrei Bacoș, la newsbucovina.ro.

Activistul civic a spus că toți cei care vor să ajute pot aduce haine, plapume, pături, cizme, rechizite pentru copii, dar și alimente. De altfel, este foarte important ca cei ce vor să ajute să scrie pe pachete exact ceea ce acestea conțin, astfel încât distribuirea acestora să fie mai ușoară. De exemplu: „Haine fetiță 6 – 7 ani”, „Haine bărbat mărimea 50 – 54”, „Făină, ulei, zahăr”, etc.

„Noi vom sta aici astăzi (luni, 16 septembrie, n.r.) până la ora 21:00, când se închide METRO, iar mâine (marți, 17 septembrie, n.r.) dimineață, sau la prânz, în funcție de cât de repede putem să umplem remorca TIR-ului, vom pleca spre Galați. De asemenea, pot veni cu noi și voluntari, pentru că vom avea nevoie”, a mai spus Bacoș.

El a subliniat că dacă pachetele oferite de suceveni nu vor încăpea într-un singur TIR, EUROLUC Trans va mai pune la dispoziție încă un vehicul de mare tonaj, astfel încât tot ajutorul oferit să ajungă la oamenii care au nevoie.

Reamintim că, în urma inundațiilor devastatoare provocate de ploile abundente aduse de ciclonul Boris, peste 5.000 de locuințe au fost afectate și sute de oameni din 22 de localități au fost evacuați din case.

Sergiu Lucan, managerul EUROLUC Trans, a învățat bine pilda talantului înmulțit, iar de fiecare dată când i se solicită ajutorul spune „prezent!”. Și, poate, arihm. Arsenie Papacioc ne-a rezumat asta cum nu se putea mai frumos când a spus că „Nu ai cât ai, ci ai cât dai. Și nu dai din ce ai, ci dai din ce ești!”.