Ziua Eroilor a fost sărbătorită și în comuna suceveană Stulpicani, printr-un eveniment omagial, la care au luat parte primarul Vasile Zmacu, angajații Primăriei, consilierii locali, dar și cadre didactice și directoarea Școlii Gimnaziale Stulpicani, Sorina Oblesniuc. De asemenea, copiii din Stulpicani au susținut un program de cântece patriotice, didicate eroilor neamului românesc.
După intonarea Imnului României, un sobor format din opt preoți a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia au fost pomeniţi ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Primarul Vasile Zamcu a mulțumit tuturor pentru participarea la eveniment, dar mai ales pentru faptul că nu uită de eroii noștri.
„Avem dat să păstrăm veșnic în memoria noastră pe cei care s-au jertfit această tară în aceste vremuri agitate pe care le trăim, iar pentru generaţiile tinere cultul eroilor trebuie să rămână o valoare primordială în operă de orientare și formare a tinerilor noștri. O națiune care își respectă și își prețuiește eroii are viitor.
Mulțumesc colectivului de cadre didactice și doamnei directoare Sorina Oblesniuc pentru implicarea copiilor în această activitate dedicate Zilei Eroilor. De asemenea, mulțumesc și celor 20 de familii din comuna noastră, care, an de an, îi pomenesc pe toți eroii din localitate. Mulțumiri adresez și preacucernicilor părinți care au oficiat această sfântă liturghie de pomenire, dar și colectivului Primăriei Stulpicani și consilierilor locali ai comunei”, a transmis primarul comunei Stulpicani, Vasile Zamcu.
Reamintim că pentru a-i cinsti așa cum se cuvine pe eroii neamului, primarul Vasile Zamcu a ridicat anul trecut un impunător monument dedicat acestora. Frumosul edificiu închinat celor care s-au sacrificat pentru patrie a fost construit de Primăria și Consiliul Local în zona centrală a comunei.