Femeia din comuna Dorna Candrenilor judecată pentru că și-a ucis trei dintre copii pe care apoi i-a îngropat în grădină și-a aflat miercuri pedeapsa finală.
Ana Pardău, din satul Poiana Negri, comuna Dorna Candrenilor, a fost condamnată la 15 ani de închisoare. Soluția a fost pronunțată de magistrații de la Curtea de Apel Suceava, care au menținut decizia magistraților de la Tribunalul Suceava, astfel încât femeia trebuie să ajungă în penitenciar pentru a-și ispăși condamnarea.
Reamintim că femeia a născut acasă, în lighean, în cada cu apă sau într-un sac menajer, ascunzând cadavrele, într-un caz chiar două săptămâni, până le-a putut îngropa. Oseminte ale copiilor au fost recuperate de anchetatori, iar mama și-a recunoscut faptele.