Ministerul Finanţelor a identificat aproximativ 81.000 de români – stat şi privat – care obţin lunar peste 25.000 de lei din salarii şi venituri asimilate, inclusiv din sporuri şi indemnizaţii pentru consilii de administraţie, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro. Calculul a fost făcut în contextul noului impozit pregătit de Guvern, care, potrivit declaraţiilor liderilor coaliţiei, ar urma să fie aplicat numai în sectorul de stat. O corelare cu date transmise de către Inspecţia Muncii, care arată că la nivelul economiei sunt în total, stat şi privat, 42.315 contracte de muncă cu salariu de peste 25.000 de lei pe lună, din care numai 2.300 la stat, sugerează că foarte multe astfel de venituri mari apar în bazele de date ale ANAF şi Ministerului Finanţelor, dar nu şi în Revisal, la Inspecţia Muncii.
Printre cei care nu apar în Revisal, potrivit legii, sunt militarii, structuri ale MAI, SRI, SIE, STS, SPP, parlamentarii, unii demnitari, primarii şi magistraţii.
Totodată, aceste domenii cu angajaţi care nu apar în Revisal sunt tot cele în care sunt foarte mulţi beneficiari de pensii speciale.
Bugetari cu venituri (nu doar salarii) de peste 25.000 de lei pe lună sunt şi în domenii precum gestionarea de fonduri europene, sănătate, dar şi educaţie, potrivit surselor Profit.ro.
Ministerul Finanţelor analizează aplicarea unei cote de impozit de 16% în cazul veniturilor obţinute din surse publice şi care depăşesc 25.000 de lei pe lună. Ar intra astfel veniturile din slarii, sporuri, indemnizaţii în CA-uri, pensii speciale etc. Cota de 16% se va aplica părţii de venit care depăşeşte 25.000 de lei pe lună, în timp ce pentru suma de până la 25.000 de lei ar rămâne impozitul de 10%.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, despre impozitul pe veniturile care depăşesc salariul preşedintelui, că este vorba de aplicarea lui doar la stat, iar procentul este de 16%, pentru că acesta funcţionează şi ca impozit pe legea finanţelor. Şeful Executivului a mai spus că la nivelul Ministerului Finanţelor se face această analiză şi că decizia va ţine cont de datele prezentate şi a arătat că nu este nimic bătut în cuie în acest moment.
„Varianta în sine, în momentul de faţă, nu există. Am decis în şedinţa de coaliţie ca la nivelul Ministerului Finanţelor să se efectueze această analiză şi în momentul în care au toate datele agregate şi sunt prezentate toate elementele, o discutăm în coaliţie”, a spus premierul, întrebat dacă se ia în calcul introducerea unui impozit pentru cei cu venituri care depăşesc salariul preşedintelui României. Premierul a dat asigurări că „nu se discută despre impozit progresiv”.
Ciolacu: Nu a vorbit nimeni despre privat. Mi se pare corect să se vină cu o supraimpozitare pe ce depăşeşte venitul preşedintelui
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat și el miercuri că i se pare incorect să ai o pensie de peste 20.000 de lei, ai mai ieşit şi la pensie la 40, 50 de ani, să te reangajezi la statul român şi să ai un cumul de venituri o sumă care depăşeşte venitul preşedintelui. El a precizat că acest lucru nu este normal şi a admis că el a fost cel care a ridicat subiectul în coaliţie.
Marcel Ciolacu a mai spus că se analizează latura constituţională, dacă prin lege pot să interzică cuiva dreptul la muncă, ori la stat ori la privat, dacă nu, i se pare corect să se vină cu o supraimpozitare a celor care depăşesc acest venit al şefului statului. Nu a vorbit nimeni de privat, nu a vorbit nimeni despre o impozitare progresiv, a mai spus el.
„Mi se pare incorect să ai o pensie de peste 20.000 de lei, ai mai ieşit şi la pensie la 40, 50 de ani, exact în maturitatea profesională, să te reangajezi la statul român şi să ai un cumul de venituri, din salariu cumulat cu pensia, de o sumă care depăşeşte venitul preşedintelui României şi să fie o normalitate. Acest lucru nu este normal”, a spus liderul PSD, potrivit psnews.ro.