Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a semnat cu doctorul Alexandru Calancea, contractul de management al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava ca urmare a finalizării concursului desfășurat pe 8 august 2022. Contractul este valabil începând cu data de astăzi 24 august pe o perioadă de 4 ani.
„Pe perioada mandatului sunt prevăzute o serie de obiective ce urmează a se desfășura pe termen scurt, mediu și lung, în centrul tuturor activităților fiind pacientul. Se are în vedere intensificarea activații la Spitalul Județean, accesând fonduri guvernamentale și europene, înființarea de noi specialități, derularea procedurilor de transformare a spitalului în spital clinic.
Așteptăm ca în perioada următoare, periodic prin Consiliul de Administrație sau direct, să fie făcute informări cu privire la activitatea spitalului”, a transmis Gheorghe Flutur.