Departamentul de presă al PSD Suceava a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia îl ironizează pe liderul PNL Suceava, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.
Redăm integral comunicatul de presă transmis de către social democrați:
„Este cel puțin surprinzătoare evoluția profesională a dlui Flutur. Pe la începutul pandemiei știm că a fost doctor, apoi rapsod popular, săptămânile trecute se transformase în purtător de cuvânt al CNAIR iar zilele trecute a devenit prezentator la Realitatea Plus. Nu ne deranjează deloc aptitudinile sale plurivalente și-l încurajăm să încerce cât mai multe meserii posibile. Poate că așa, în cele din urmă, va descoperi și dumnealui la ce se pricepe. Oricum, Președinte de Consiliu Județean, n-a mai fost de multă vreme. Nici n-are timp alergând atâta după atenție. Măcar dacă prin activitățile sale ar promova județul Suceava sau instituția pe care o reprezintă, dar este tot mai clar pentru toată lumea că nu face altceva decât se se promoveze pe sine. Bine, poate dumnealui crede că este un simbol al Bucovinei. Nu este! Bucovineanul autentic își vede de treaba lui, de gospodăria lui, le face pe toate cu măsură, la timp și nu căută să iasă în evidență cu munca…vecinului. Ci cu a sa! Nu încearcă să pară mai mult decât este, niciodată. Acesta este bucovineanul autentic, nu ceea în ce pozează dnul Flutur.
Ca să fim clari, nu dorim să intrăm în polemici cu domnia sa, doar că și dumnealui ar trebui să înțeleagă că nu tot ce se întâmplă bun în județul nostru se datorează domniei sale. Nu este corect față de oamenii din administrația județului nostru care într-adevăr muncesc, câștigă proiecte, fac treabă, să li se „fure” realizările. Pentru că asta se întâmplă atunci când o primărie face o investiție și domnia sa apare acolo să facă poze și declarații: „fură” munca și imaginea primarului respectiv. La fel se întâmplă când apare la inaugurarea unui tronson de drum refăcut de cei de la CNAIR, ș.a.m.d. Ba mai mult, atunci când lași să se înțeleagă că datorită ție, în urma discuțiilor avute cu premierul Ciucă, se vor mări pensiile cu 15%, e penibilul absolut în materie de manipulare pentru imagine.
Încheiem acest comunicat remarcând că domnul Flutur a felicitat primarii din județ pentru proiectele aprobate prin PNRR. Bineînțeles că e bucuros, pentru că va avea 76 de ocazii (atâtea proiecte au fost aprobate) de a se fotografia și a „fura” munca edililor locali, cu scopul de a-și construi propria imagine de om care face totul în județul nostru. Noi, în schimb, ne-am bucura dacă am reuși să-l felicităm pe dumnealui, personal, pentru refacerea infrastructurii rutiere județene. Măcar pentru asta! Dar sigur nu vom avea ocazia să facem acest lucru nici în actualul mandat”.