Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a încheiat seria întâlnirilor electorale într-o atmosferă incendiară în capitala liberalismului, respectiv la Câmpulung Moldovenesc.
Alături de deputatul Angelica Fădor și senatorul Daniel Cadariu, primarul liberal Mihăița Negură a prezentat oferta sa electorală pentru un nou mandat în fruntea municipiul Câmpulung Moldovenesc.
„Despre Mihăița Negură putem vorbi doar la superlativ, primarul având proiecte de 110 milioane de euro în derulare. Dintre acestea, proiectele pentru apă și canalizare totalizează 30 de milioane de euro. De asemenea, primarul Negură a modernizat, la nivel european, toate liceele și școlile generale din oraș.
În plus, Mihăița Negură a amenajat centrul Câmpulungului Moldovenesc, punând în valoare arhitectura clădirilor de epocă. A contribuit semnificativ la dezvoltarea turismului, iar stațiunea Câmpulung Moldovenesc a înflorit alături de Vatra Dornei și Gura Humorului. Orașul a devenit cunoscut pentru curățenie, frumusețea florilor, sport și tradițiile bucovinene, fiind o emblemă a Bucovinei. Mihăița Negură are proiecte excepționale pentru următorul mandat, alături de președintele Gheorghe Flutur.
Tandemul Flutur și Negură înseamnă dezvoltare, inițiative și povești de succes”, a spus Gheorghe Flutur.
Președintele Flutur încheie această campanie electorală după ce a vizitat toate localitățile județului Suceava.
„Dați-mi primarul meu, puneți-ne la treabă, judecați-ne după fapte și marii câștigători de duminică veți fi dumneavoastră, câmpulungenii și sucevenii, cu echipa liberală”, a conchis Flutur.
La comanda PNL Filiala Suceava,
Produs și distribuit de SC LIVE MEDIA PRESS SRL
Cod AEP 21240015