Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, alături de primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, și de prorectorul USV, Mihai Dimian, s-au întâlnit marți, 21 februarie, cu reprezentanții firmei Bosch Rexroth, divizia industrială, cu care au purtat discuții referitoare la instruirea personalului în vederea folosirii noilor tehnologii industriale.
Șeful administrației județene a spus că firma va avea spații în Parcul Științific și Tehnologic de la Siret, investiție de circa patru milioane de euro, care urmează să fie finalizat în luna octombrie. Flutur a adăugat că Parcul Industrial va fi dotat cu aparatură pentru care se face deja achiziția, iar oamenii vor fi instruiți pentru domeniile industriale, respectiv, domeniul mecanic, electric și domeniul robotică și automatizări.
„Este foarte important că a venit această divizie a Bosch pentru că este un deschizător de drumuri pentru noi investitori atât în România, cât și în Suceava. Suntem în apropierea graniței cu Ucraina, suntem într-o zonă în care avem universitate, avem multă forță de muncă dornică să se afirme și așteptăm investitori în județul Suceava. Tot la Siret, vom avea și un segment de investiții în turism”, a declarat președintele Gheorghe Flutur.
De cealaltă parte, primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, a explicat că strategia de dezvoltare a orașului adoptată în 2010 a vizat înființarea unui parc industrial și a unui centru de cercetare și inovare, întrucât, în demersurile pe care le-a făcut de-a lungul timpului pentru atragerea de investitori, cei mai mulți dintre i-au transmis că este nevoie și de personal calificat în folosirea noilor tehnologii.
„Joi vom semna contractul de prestări de servicii cu firma Bosch Rexroth, care presupune o platformă de inovare și transfer tehnologic, industrie 4.0, ceea ce înseamnă că oamenii vor fi învățați să lucreze într-o unitate economică din acest sector. Îmi doresc să pregătim forță de muncă calificată și, de ce nu, să avem și investitori în Parcul industrial Siret”, a declarat primarul Adrian Popoiu.
De altfel, prorectorul USV, prof. dr. Mihai Dimian, a declarat că, printr-un parteneriat între Universitatea „Ștefan cel Mare” și Bosch Rexroth va fi înființată la Siret „Academia Bosch”. Această Academie va duce instruirea mai aproape de producție,iar pe oameni din producție mai aproape de instruirea continuă de care au nevoie.
„O zonă importantă a parcului este dedicată transferului tehnologic, dezvoltării de noi tehnologii și, chiar astăzi, am primit autorizarea Ministerului Educației pentru centrul tehnologic de transfer ce va funcționa în acest parc. Există aici spații unde se pot dezvolta firme, unde oamenii pot lucra în acest co-working place”, a spus prorectorul Mihai Dimian.