Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că, printr-un parteneriat cu Primăria municipiului Fălticeni, instituția pe care o reprezintă va finanța reabilitarea, modernizarea, consolidarea și extinderea bazei nautice din municipiul Fălticeni.
„Apreciem și încurajăm campionii, încurajăm și susținem performanța.Aşa cum am promis atunci când am decernat canotorilor noștri olimpici titluri de cetățeni de onoare, ne implicăm și financiar în realizarea unei baze nautice la Fălticeni care sa permită pregătirea pentru performanța și care să încurajeze tinerii să se îndrepte către acest sport.În prima ședință de Consiliul Județean voi propune suplimentarea fondurilor alocate municipiului Fălticeni cu suma de 1.476.720 lei, din bugetul propriu al județului Suceava pentru finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiție ”Reabilitare, modernizare, consolidare și extindere bază nautică din municipiul Fălticeni”.
Reamintim că, prin Hotărârea Consiliului Județean Suceava nr.38/10.03.2023 a fost aprobat Acordul de asociere între UAT-Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava și UAT-Municipiul Fălticeni prin Consiliul local al Municipiului Fălticeni, județul Suceava, pentru realizarea investiției, potrivit Acordului de asociere, a fost alocată suma de 1.500.000 lei din bugetul propriu al județului Suceava.Întrucât la momentul actual stadiul de execuție al lucrărilor realizate este de 40,57 %, iar termenul de finalizare este luna iulie 2024, prin adresa nr.126/03.01.2024, înregistrată la Consiliul Județean Suceava sub nr.302/04.01.2024, municipiul Fălticeni solicită încheierea unui act adițional la Acordul de asociere și suplimentarea finanțării cu suma de 1.476.720 lei, necesară finalizării lucrărilor la obiectivul de investiție, pana la concurenta sumei reprezentând jumatate din bugetul total al investiției”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.