Flutur anunță un nou proiect de amploare! Peste 190 de kilometri de piste de biciclete în județul Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat convocarea în ședință extraordinară a Consiliului Judeţean Suceava în vederea depunerii unui proiect pe trasee cicloturistice – piste de bicicletă prin parteneriat între Consiliul Județean Suceava, 20 de primării, CJ Bistrița-Năsăud,  15 primării și CJ Mureș, cu 9 primării. Proiectul va fi depus la finanţare pe PNRR, Componenta 11 – turism și cultură.

Potrivit șefului administrației județene, proiectul presupune amenajare de piste de biciclete, marcaje, indicatoare, lucrări de terasare si reabilitare drumuri și terenuri pe o lungime totală de 494 km, pe cele 3 județe, din care 193,1 pe teritoriul județului Suceava.
Bugetul prevăzut pentru traseu în județul Suceava este în valoare de 15,9 milioane de euro, fără TVA. Pentru obținerea unui punctaj bun am avut în vedere legătură cu frontiera cu Ucraina și o bună parte din traseu, 71% se suprapune pe Via Transilvanica, adică 136,3 km. Localitățile parcurse sunt: Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței, Frumosu, Moldovița, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei, Pojorâta, Ciocănești, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Arini, Șaru Dornei, Dorna Candreni, Poiana Stampei și Coșna.
„Subliniez faptul că un proiect eligibil trebuie să cuprindă 3 județe. Pentru județul Suceava avem 161,1 km traseu principal și 32 km trasee secundare (Vicovu de Sus – frontiera cu Ucraina, Sadova – Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei – Colacu). Bugetul total pe cele 3 județe este de 40,7 milioane de euro fără TVA, județul Suceava fiind lider de proiect.
La nivel național întregul proiect presupune implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice pentru care se alocă 247 milioane de euro.
Urmează o etapă de acorduri și parteneriate cu CNAIR și ROMSILVA pe traseele unde ei sunt administratori sau proprietari”, a spus președintele Flutur.