Președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, i-a transmis senatorului PSD de Suceava Ioan Stan, după ce acesta a anunțat că primarul PNL din Mălini va candida pentru PSD la alegerile din 2024, că mai bine s-ar implica în rezolvarea problemelor județului și ar candida la președinția Consiliului Județean.
„Așteptam, domnule Ioan Stan, să vă anunțați candidatura la președinția Consiliului Județean, pentru a începe imediat dezbaterile pe proiecte pentru Suceveni. Când colo, ce să vezi, domnul Ioan Stan anunță cea mai mare realizare a sa în coaliție în județul Suceava: că a luat un primar de la PNL.
NU despre astfel de proiecte doresc sucevenii să vorbim. Sucevenii vor lucruri serioase, lucruri concrete. Nu v-ați obișnuit să lucrați într-o coaliție, iar dacă veți da drumul furtului, pentru că asta este ceea ce anunțați că faceți, nu vă va ajuta în ochii electoratului. Acesta coaliție PNL-PSD s-a făcut în contextul unui război la granițe și din necesitatea unei stabilități politice. Eu, ca partener încă în acesta coaliție, vă solicit să veniți la treabă, pentru că încă de la început nu ați avut alte preocupări decât să mă tocați pe mine în fiecare zi. Ba că mi-am depășit atribuțiile, ba că îmi asum realizări care nu sunt ale mele, dar nu vedeți, domnule Stan, că oamenii dumneavoastră votează aproape de fiecare dată în unanimitate în ședințele de CJ propunerile pe care eu le fac? Nu vedeți că este o ruptură totală între baza partidului din care faceți și dumneavoastră parte, între oamenii care înțeleg politica și dumneavoastră? Nu mai departe de astăzi am avut o ședință de CJ cu 7 puncte votate în unanimitate inclusiv de consilierii PSD. I-ați certat pe primarii PSD care au venit la întâlnire organizate de administrația publică județeană, ați plecat penibil din întâlniri publice și festive tocmai când începeam eu un discurs sau o expunere. V-ați ridicat din sală în cel mai penibil și rușinos mod când ministrul Dezvoltării a anunțat la Suceava proiecte de peste 600 milioane de euro și asta pentru că ministrul era liberal.Aveți o oftică și un năduf cum nu am mai văzut la un om politic. La orice acțiune publică, orice întâlnire vărsați nervii și supărarea pe parteneri. Se vede de la o poștă răutatea și lipsa de minimă cultură politică pe care trebuie sa o aibă orice om politic.Dincolo de toate acestea sunt capabil să las la o parte orice neînțelegeri și orice surpări pentru interesul județului Suceava. Nu replicile dintre mine și dumneata țin loc de A7, de Autostrada Nordului sau de spitalul de copii din Suceava.Vine momentul adoptării legii bugetului de stat pe anul 2024. Haideți să găsim împreună soluții pentru a sprijini financiar primăriile datoare pe proiectul utilități și mediu, proiectul care a îndatorat 61 de primării pe o perioada de 30 de ani! Trebuie să găsim împreună soluții!Dumneavoastră păreți obsedat de Gheorghe Flutur, deși eu v-am arătat doar înțelegere și toleranță maximă.Haideți, domnule Stan, candidați, căci nu va fac nimic!
Nu vă fie frică!”, i-a trasnsmis Flutur lui Stan.