Prim-vicepreședintele PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a transmis un mesaj dur președintelui PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, după ce, cel din urmă a ieșit în spațiul public cu o serie de acuze la adresa liberalilor.
Astfel, Gheorghe Flutur l-a provocat din nou pe Ioan Stan la o confruntare directă.
„Domnule Ioan Stan înțeleg că veți candida pentru Senat și ne vom întâlni în dezbatere politică în următoarele luni, pentru că în ultimii 25 de ani ați fugit de confruntări cu mine și candidaturi directe. V-ați ascuns pe fel de fel de liste dar despre asta o să mai vorbim, eu ca lider politic mi-am asumat în cele mai grele momente, m-am așezat în fruntea echipei liberale și la bine și la greu, poate ne veți spune în această toamnă ce ați realizat în județul Suceava dumneavoastră direct.
În primul rand dați drumul la comunicate trimise de la centru, nu sunt creația dumneavoastră și se vede de la o poștă! După mintea dumneavoastră ce e bine a făcut PSD și ce e rău a făcut PNL. Păcat că nu aveți un minimum de eleganță politică și de peste 2 ani de zile tocați PNL și pe mine personal în fiecare zi, o să vă vedem în perioada următoare de ce sunteți în stare să faceți și dacă ați înțeles că într-o Coaliție uneori trebuie să lași de la tine pentru ca țara și județul să meargă bine, deși nu cred că ați înțeles.Ce vă deranjează? Problemele din agricultură? Uitați-vă în ce hal sunt țăranii și fermierii din cauza secetei. Ar fi bine să vă ocupați ca ministrul PSD al agriculturii să dea drumul la sprijin pentru înființarea culturilor agricole de toamnă că este prăpăd, să faceți un inventar al furajelor pentru animale, deoarece fermierii le taie pe capete. Ar fi bine domnule Stan să vorbiți cu ministra muncii să nu creeze palpitații pensionarilor pentru că vă lăudați la televizor ca majorați pensiile și nu la majorări singuri, ci împreună cu liberalii, noi am susținut tot timpul majorarea, dar ați creat un haos la sute de mii de pensionari cărora le-ați micșorat pensiile (aduc aminte că în mandatele cu premieri liberali din ultima perioadă, pensiile românilor au crescut cu 40%). Cereți ministrului sănătății să dea drumul la finanțarea construirii de spitale pentru că de mai bine de un an se întârzie și aprobarea Spitalului de Copii de la Suceava.Aveți foarte multă treabă pentru acest județ. Eu să fiu în locul dumneavoastră (dar nu am cum) nu m-aș împăuna cu multe realizări, în județul Suceava administrația liberală a făcut treaba și are realizări, nu dumneavoastră. Eu cred că pentru județul Suceava înțelept este să lăsați spectacolul și atacurile politice zilnice și să aducem bani, deoarece firmele încep să se teamă că vor pleca de pe șantiere din lipsa finanțării. Vă mai spun ceva, nu veți avea singuri majoritatea din cauza comportamentului arogant pe care îl aveți, probabil aveți în vedere o alianță cu George Simion, prietenul dumneavoastră de la colinda de Crăciun, însă asta nu înseamnă bine pentru populația județului Suceava.Am greșit noi, liberalii, la Suceava că v-am tolerat lăsându-vă să ieșiți săptămânal cu comunicate mincinoase și nu am spus adevărul despre PSD, considerând că într-o Coalție nu trebuie să ne atacăm, însă dumneavoastră m-ați atacat zilnic. Veți avea ocazia să aveți administrația județeană, o să vă văd atunci de ce sunteți în stare.
Gheorghe Flutur lasă un județ pregătit cu proiecte în curs sau gata de finanțare de peste 4 miliarde de euro, o spun răspicat pentru că acești bani să vină în întregime și alții în plus e nevoie de maturitate politică, de stabilitate și nu de cric. Veți avea nevoie de liberali ca de aer atât la guvernare, cât și în Uniunea Europeană. Dacă dumneavoastră credeți că de dragul acestor alegeri dați foc la orice punte de colaborare e alegerea dumneavoastră! Reveniți cu picioarele pe pământ, deoarece sucevenii au nevoie de soluții de investiții, de stabilitate și de oameni serioși”, i-a transmis Gheorghe Flutur lui Ioan Stan.