Vineri, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, centrul municipiului Suceava a devenit neîncăpător. Astfel, pe lângă miile de oameni care au venit să asiste la paradă, în zona centrală au fost prezenți și șefi de insituții, politicieni și militari.
Cei prezenți au asistat la slujba oficiată de părintele Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care a condus un sobor de preoți, au ascultat mesajele șefilor administrației sucevene, au asistat la defilarea militarilor și au văzut parada tehnicii de intervenție din dotarea instituțiilor MAI. În cadrul evenimentului, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a transmis mesajul premierului Marcel Ciolacu cu prilejul acestei zile importante pentru poporul român.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, îmbrăcat în straie populare, a transmis un mesaj emoționant referitor la Ziua Națională, urându-le, totodată, tuturor românilor la mulți ani. De asemenea, șeful administrației județene a vorbit și de proiectele de dezvoltare a județului nostru.
„La mulți ani, dragi suceveni, dragi bucovineni, dragi români! Noi, care cu trei zile în urmă dădeam startul de aici, din Suceava la Marea Unire, începând cu Unirea Bucovinei cu Țara, cred că simțim cel mai bine acest eveniment. Eu, ca om politic, mă gândesc cu ce întâmpinăm astăzi, la 105 ani, Marea Unire? Suceava, Bucovina, un județ în plină dezvoltare. Drumul european al României se simte și aici, la Suceava. Sunt investiții multe și nu trebuie să uităm de ele. Sunt proiecte de peste 2 miliarde de euro. A dat Bunul Dumnezeu și suntem cel mai aproape, din ultimul timp, de autostrăzile care o să vină și în județul nostru. Noi am terminat treaba, documentația, iar de aici în colo datoria Bucureștiului este să ne asculte mai mult și să dea prioritate și acestei părți de țară: Bucovina, Suceava. Dacă ne gândim de vorbele de la Vatra Dornei, cât de frumos este parteneriatul stat-biserică, care produce roade. De asemenea, vreau să vorbesc despre tot ce înseamnă reclamă și punerea pe harta lumii a Bucovinie, ca un brand turistic recunoscut în ultmii ani de o lume întreagă. Vreau să vorbesc de frații noștri din Nordul Bucovinei: am deschis o graniță, la Vicovu de Sus, și am pregătit încă trei: la Climpuți, la Izvoarele Sucevei și la Ulma. Acestea sunt lucruri concrete. Despre asta trebuie să vorbim. Sigur că sunt și lucruri la care se așteaptă mai mult. Prea mult dor de acasă de la mulți suceveni plecați pentru un câștig mai bun în altă țară. Asta ne obligă să facem mai mult! Să scurtăm dorul de casă și să îi aducem înapoi. M-am îmbrăcat astăzi, cum o mai fac, în strai popular, ca să transmit mesajul național de a ține mai mult la ceea ce înseamnă român, românism și patriotism bine înțeles, pentru că a fi român înseamnă să ții mai mult la aproapele tău, să consumi mai multe produse românești, să vorbim mai mult de bine aproapele și să fim mai uniți. Aici încă este loc mult. De aceea, îndemnul meu este la înțelepciune, la unitate, să ținem mai mult la această țară, la Bucovina noastră dragă. La mulți ani, România europeană! La mulți ani, Românie dragă! La mulți ani, români!”, a transmis președintele Gheorghe Flutur.