Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost miercuri, 21 august, într-o vizită în teren pe Drumul Județean ce leagă Măliniul de Borca, o investiție în valoare de 21 de milioane de euro, bani atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba de 14,6 kilometri de drum modernizat.
„Până în prezent, lucrarea este realizată în proporție de 82%, iar până la finalul anului lucrările vor fi finalizate. Lățimea părții carosabile este de 6 metri, iar platforma drumului este de 8 metri. 120 de curbe are acest drum. De asemenea, sunt aproximativ 9.000 de metri liniari de parapeți, peste 6.000 de metri liniari de șanțuri, 4.700 de ziduri de sprijin – lucrări de artă. Sunt 8 poduri, care se consolodează, și 58 de podețe. O lucrare care va ajuta județul Suceava să se lege de județul Neamț, prin Borca, și de Autostrada 8. De aici, de sus, sunt 22 de kilometri până în Drumul Național de la Borca, iar din Mălini până la Borca sunt 50 de kilometri. Practic, acest drum modernizat leagă județul Suceava de județul Neamț, dar și de Ardeal, prin Borsec, și de Autostrada Unirii. Mi-am dorit enorm să fac acest drum și, în sfârșit, îl văd cu ochii mei cum prinde contur, alături de drumul de la Bilbor, care ne leagă de Harghita, de drumul de la Coșna – Grădinița, care ne leagă de Bistrița – Năsăud, de drumul de la Boroaia, care ne leagă de Timișești, Neamț. Sunt câteva investiții mari făcute în mandatul meu, care au avut ca scop legarea Sucevei de celelalte județe și dezvoltarea traseelor turistice extraordinare.”, a spus Gheorghe Flutur, care a adăugat: „Traseul turistic de la Mălini, drumul Baltagului, este unul dintre cele mai frumoase trasee care se conturează atât pe partea județului Suceava, cât și pe cea a județului Neamț și, în sfârșit, putem să bifăm, nu că sunt hârtii sau mormane de hârtii, ci fapte rămase în urma noastră. Numai în 2024, 14 drumuri, sunt 102 kilometri de drumuri județene modernizate”.