Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a anunțat că, în urma rectificării bugetare a Guvernului, județul Suceava 45 de milioane de lei, din care 28,5 milioane de lei sunt pentru Programul „Utilități și Mediu”.
„Salutăm modul în care arată Proiectul de rectificare bugetară lansat în dezbatere publică. Județul Suceava, într-o prima fază, ̦ , aproape 10 milioane de euro, dintre care 28,5 milioane de lei sunt bani pentru Programul «Utilități și Mediu». Cu acești bani Guvernul Ciucă sprijină cele 61 de primării din județul Suceava care altfel ar trebui să plătească din fonduri proprii ratele la creditul pe Programul «Utilități și Mediu». Dacă nu s-ar fi alocat această sumă din partea Guvernului României, exista pericolul de a fi blocate conturile primăriilor și de a afecta și alte proiecte în derulare. Suma a fost înscrisă și în bugetul de stat inițial din acest an, prin grija parlamentarilor PNL și PSD de Suceava, dar intră efectiv în cont după această rectificare”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
De asemenea, Consiliul Județean Suceava primește 5,4 milioane de lei pentru refacerea unor drumuri județene, peste 8,7 milioane de lei pentru programul «Cornul și laptele» în școli, 1,2 milioane de lei burse pentru copiii din școlile speciale și 1,4 milioane de lei pentru finanțarea școlilor speciale.
În urma rectificării, unele primării cu situație financiară mai grea pot depune dosare pentru a obține fonduri pentru acoperirea unor cheltuieli de funcționare.