Duminică, 28 august, a avut loc cea de-a 50-a ediție a ”Horei de la Prislop”. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a fost prezent alături de buciumași, călăreți dar și de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” la eveniment.
Șeful administrației județene sucevene a dedicat o strigătură specială cu această ocazie.
„«Hora de la Prislop» a ajuns la a-50-a ediție. Juma de sută cum ar zice Ana mea. Mulți ani faini și Doamne ajută, C-am făcut juma de sută/ Lasă-mă s-o fac întreagă, Lume dragă. O vreme superbă. În spate sunt Munții Rodnei. Suntem pe hotarul între Bucovina, Maramureș și Bistrița. Bucovina e prezentă aici cu buciumașii, călăreții cu oameni faini cu fanfară așa cum a fost întotdeauna. Se vede mișcare. Drumul care leagă Bucovina de Maramureș este un drum foarte bun și de aceea foarte mulți turiști circulă în ultima perioadă pe acest drum. Cred că numărul mare de turiști din ultima perioadă care vizitează Bucovina se datorează și acestor drumuri”, a transmis Gheorghe Flutur de la Prislop.
Acesta a mai spus că Bucovina, Maramureș și Bistrița sunt județe cu cea mai mare denstitate de autentic și frumos din țară. Flutur consideră că de aici se va da tonul pentru identitate națională pronunțată, pentru autentic și frumos.
„Am spus și la microfon și spun și aici Hora la Prislop este un eveniment cu vechime mare. Uitați-vă ce lume multă în straie populare dar zîmbetul oamenilor, dragostea cu care vin să se întâlnească, meșteșugarii, gatronomia, oferta turistic sunt cărțile de vizită a dacilor liberi. Daci liberi avem și noi în Bucovina, maramureșenii sunt daci liberi și bistrițenii. Suntem aici o comuniune care avem multe de spus în această țară.
Aș avea curajul să spun că este zona cu cea mai mare denstitate de autentic și frumos de accea majoritatea turiștilor vin pentru turismul cultural și tradițional. Va trebui să ne îndreptăm spre satul românesc tradițional, spre meșterii populari în așa fel încât să mai avem la cine veni pentru că dacă nu o cultivăm generațiile tinere care să îi moștenească pe părinți și strămoși o să ne uităm la televizor pe casete prăfuite să ne aducem aminte de obiceiurile trradiționale de altă dată. Noi Bucovina putem cei din Maramureș pot, din Bistrița pot și cred că de aici se va da tonul pentru identitate națională pronunțată, pentru autentic și frumos și de aceea am urcat din nou cu drag la Hora de la Prislop. Am venit în mijlocul bucovinenilor din nou să-i încurajez. Poate unii spun că acum două săptămâni aveați Jocul pe toloacă acum Hora de la Prislop. Acum este sezonul pentru că îndată vine iarna ași nu o să mai fie și o să stăm în casă să ne uităm la casete iarna când bate vântul casete cu Hora de la Prislop care să ne aducă nostalgii în suflet. Încă o dată îi felicit pe artiști, pe călăreți care au niște cai excepționali, pe buciumași și pe toată lumea asta frumoasă care a ieșit din casă astăzi să vadă Hora la Prislop”, a mconchis Gheorghe Flutur.