Președintele PNL și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi, 6 iunie, din nou pe șantierele din municipiul Rădăuți, alături de candidatul liberal la Primărie, Bogdan Loghin. Liderul liberalilor suceveni a transmis un nou mesaj de susținere pentru Loghin, subliniind că rădăuțenii pot conta pe administrația liberală.
„Sunt din nou la Rădăuți cu primarul Loghin. Am învățat deja străzile de aici. Suntem pe Gheorghe Doja, unde se asfaltează. Rădăuțiul mai avea de asfaltat vreo 60 de km de străzi. Văd că 20 de km îi asfaltează acum, după ce a tras apă și canal primarul Loghin. Aici, în Rădăuți, să știți ca să fiți informați corect, sunt fonduri europene de peste 50 de milioane de euro. Răutăcioșii pot să critice, dar Bogdan Loghin, acest tânăr primar, numai pentru apă și canal prin programul în parteneriat cu CJ aduce 20 de milioane de euro. Aici sunt 28 de km de rețele de apă canal. S-a muncit mult, dar sigur cârcotași sunt. Eu mă bucur că se asfaltează, mă bucur că Rădăuțiul încet începe să iasă la lumină. În Rădăuți sunt proiecte în momentul acesta numai în învățământ de vreo 6 milioane de euro, mă refer la dotările de la școli, 5 milioane de euro sunt asfaltările de drumuri acum, au locuințe sociale, unde, de asemenea, sunt bani mulți. Totodată se pregătesc proiecte pentru zona de agrement cu cei de la Volovăț în Lunca de la Sucevița și ceilalți care vor să afle adevărul în Lunca Suceviței va fi un parteneriat pentru un ștrand. Am văzut că unii plâng după cinema. I se sta bine în spațiile din centru ca în magazinul central, dar în epoca pesedistă s-au grăbit să le privatizeze cum numai ei au putut. Cu toate astea mergem înainte. Se modernizează Rădăuțiul. Sunt umăr la umăr cu Bogdan Loghin un primar care face foarte multă treabă bună. Este și atacat în momentul de față, dar cine este puternic rezistă. Nu s-a dus la dezbatere publică pentru că l-au atacat pe el și familia lui din toate pozițiile. Dezbaterile publice se fac pe teme serioase nu pe șmecherii. Bogdan Loghin sunt lângă tine. Le cer rădăuțenilor să meargă cu administrație liberală ca să fim în drum cu lumea civilizată. Bucovina este alături de Cluj, de Oradea, de Brașov, de Sibiu, de Arad, de Alba Iulia. Nu vă întoarceți la PSD, nu vă întoarceți la Vaslui, la Botoșani, la Bacău sau Galați că o să vă pară rău. Contați pe administrația liberală până în pânzele albe”, a transmis Flutur.
La comanda PNL Filiala Suceava,
Produs și distribuit de SC LIVE MEDIA PRESS SRL
Cod AEP 21240015