Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi, 10 octombrie, pe șantierul obiectivului de investiții „Construire locuință maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități, din cadrul proiectului PIN 1 – Pași spre viitor”, din satul Pârteștii de Sus, comuna Cacica. Alături de Flutur a fost și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.
Șeful administrației județene a precizat că această investivestiție, derulată de instituția pe care o reprezintă, presupune construirea a trei case pentru persoanele cu dizabilități, aflate în grija DGASPC Suceava.
„Aceste locuințe vor fi gata până la sfârșitul anului. În fiecare din cele trei case sunt câte opt locuri. Astfel de locuințe avem în mai multe zone din județ. Avem nouă de toate, care vor fi finalizate până la sfârșitul anului și trebuie să explic ceva opiniei publice: Consiliul Județean Suceava, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, are circa 700 de persoane adulte cu dizabilități de care are grijă. Nouă centre sunt licențiate după noile standarde – maxim 50 de persoane. Două centre, respectiv cel de la Costâna și cel de la Sasca, sunt în proces de transformare. Aici, la Cacica, construim aceste locuințe pentru a avea grijă de 24 de persoane adulte cu dizabilități, care vor veni de la Costâna. În felul acesta, la Costâna, care avea aproape 200 de beneficiari, va scădea numărul acestora. Nu departe de aici vom avea un centru de zi, unde să-și petreacă timpul. Cu asistenți medicali, kinetoterapeut și fel de fel de evenimente, astfel încât oamenii să se simtă bine. Numai la Cacica, investiția este de 600.000 de euro pentru cele trei construcții plus centrul de zi. Totul se face la standarde europene. Vor fi 3 paturi în cameră, încălzire centrală, bucătărie, asistent medical și toate condițiile corespunzătoare. În așa fel încât, la sfârșitul anului, acest proces să fie finalizat. Practic, mai sunt două centre în curs de reorganizare, dar și acolo s-au făcut pași uriași și anul 2025 ne va prinde cu toate instituțiile care au grijă de persoane adulte cu dizabilități licențiate conform noilor legi”, a transmis Gheorghe Flutur.