Flutur, scrisoare către președinta Comisiei Europene și către premierii României și Ucrainei pentru continuarea Autostrăzii A7 pe teritoriul Ucrainei, până la granița cu Polonia

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a adresat luni, 29 aprilie, o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Guvernului României, premierului Marcel Ciolacu, precum și premierului Ucrainei, Denîs Anatoliovîci Șmîhal, prin care solicită Comisiei Europene sprijin pentru continuarea Autostrăzii A7, care vine de la București, la Suceava și apoi Siret, mai departe pe teritoriul Ucrainei, Porubne, Cernăuți, Ternopil, Liov, până la granița cu Polonia și construirea unui sector de cale ferată cu ecartament european pe traseul Vadu Siret – Cernăuți.
Această propunere a fost discutată în ședința de la Cernăuți din 19 aprilie, la care au participat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai guvernelor de la București și Kiev.
„Despre importanța coridorului Nord-Sud, care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, s-a vorbit de multe ori și consider că trebuie prioritizat acest coridor. El trebuie inclus obligatoriu în viitorul Master Plan de Transport al UE, mai ales că România a decis finanțarea Autostrăzii A7 de la București la Siret, iar Polonia are autostradă până la granița cu Ucraina.
Astfel, nu rămâne decât o investiție în partea vestică a Ucrainei, între Cernăuți și Liov, investiție care ar face mai scurtă distanța Varșovia – București cu peste 130 km față de Via Carpatica și care ar avea în plus un efect economic benefic pe flancul estic al UE și NATO”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava.