Fostul director al Casei de Pensii Suceava va fi înmormântat luni

Fostul director al Casei de Pensii Suceava, Robert Marian, a murit vineri, 19 iulie, acesta fiind găsit în locuința personală. Vestea morții a venit ca un trăsnet, în condițiile în care acesta urma să împlinească 54 de ani abia în luna septembrie. Cel mai probabil, un infarct 

Robert Marian era absolvent al Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava și al Facultății de Inginerie Mecanică din cadrul USV.  A deținut funcția de director al Casei de Pensii în perioada 2005-2008. 

Anul 2008 a fost unul nefast, iar în urma unui accident grav, acesta a fost nevoit să se pensioneze. 

Corpul neînsuflețit al lui Robert Marian a fost depus vineri, la capela Bisericii Sfânta Vineri din municipiul Suceava. Înmormântarea va avea loc luni, la ora 11:00. 

 

REDACȚIA SUCEAVALIVE TRANSMITE CONDOLEANȚE SINCERE FAMILIEI!