Anchetă uriașă la Suceava, după ce câțiva copii au găsit o geantă plină cu droguri, într-o şură din satul Vicşani. Procurorii au descoperit astfel o rețea formată din 13 tineri, printre care și doi minori de 16 și 17 ani. Potrivit anchetatorilor, unul dintre traficanți chiar l-a ameninţat în stil mafiot pe unul dintre cei doi adolescenţi, încercând să-l răpească de pe stradă pentru că ar fi dat declarații poliției.
Procurorii DIICOT au declanșat o întreagă anchetă după ce au găsit în șură 2,5 kilograme de cannabis și câteva grame de ciuperci halucinogene. Autoritățile au fost înștiințate de părinții celor doi copii care au găsit plicurile cu substanțele interzise.
Cei 13 tineri, printre care și doi adolescenți, cu vârste de 16 și 17 ani, au fost trimiși în judecată.
Capii grupării sunt tineri cu vârste de doar 19, 21 și 22 de ani, care au început întreaga operațiune în luna iunie a anului trecut. Liderul rețelei, în vârstă de 21 de ani, este acuzat și de faptul că a profitat de o minoră în vârstă de 15 ani, căreia îi oferea droguri în schimbul favorurilor sexuale. Acesta l-ar fi răpit și sechestrat pe unul dintre adolescenții din grupare după ce respectivul ar fi vrut să spună totul Poliției.
Acum, toți cei 13 tineri așteaptă sentința judecătorilor, potrivit rtv.ro.