Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan și-a depus luni, 29 aprilie, candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, iar echipa sa – pentru deliberativul județean. Alături de Șoldan au fost prim-vicepreședintele PSD și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, dar și candidații formațiunii politice în municipiile din județ.
Vizibil emoționat, deputatul Gheorghe Șoldan a spus că pleacă la drum cu o echipă pregătită pentru a schimba județul Suceava. De asemenea, el i-a mulțumit ministrului Grindeanu pentru că i-a fost alături în această zi importantă.
„Avem o echipă cu o viziune tânără, cu care ne dorim să facem o schimbare în județul Suceava, fiindcă noi credem că ajunge ce s-a întâmplat până acum în acest județ. Ne dorim efectiv să facem o schimbare! Să punem la punct infrastructura din județul nostru, să creăm locuri de muncă bine plătite în județul Suceava, să trăim în județul Suceava cu mândrie, așa cum ar trebui. Trebuie să ne aducem acasă tinerii care ne sunt plecați și să creăm condiții propice pentru oamenii din județul Suceava”, a spus Gheorghe Șoldan.
Candidatul PSD la CJ Suceava a spus că echipa social democrată a depus 60.000 de semnături, atât pentru lista de consilieri județeni, cât și pentru candidatura la președinția CJ.
„Avem o echipă tânără, cu o medie de vârstă de 43 de ani, cu care ne dorim să câștigăm Consiliul Județean Suceava”, a conchis Șoldan.
Prim-vicepreședintele PSD și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că este convins că Gheorghe Șoldan va fi cel mai tânăr președinte de consiliu județean din țară.
„Am ținut neapărat să vin astăzi la depunerea candidaturii lui George. L-am cunoscut pe George la finalul anului 2020. Din primele zile s-a făcut remarcat în Parlamentul României într-un mod deosebit, fiind un foarte bun parlamentar. Am promis că voi face tot ceea ce pot să îl ajut să aibă o carieră politică de succes. Primul pas important pentru George este câștigarea Consiliului Județean Suceava. Sunt convins că George va deveni cel mai tânăr președinte de consiliu județean din țară”, a spus prim-vicepreședintele PSD și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
La rândul său, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a spus că prezența ministrului Transporturilor la această acțiune politică va fi de bun augur pentru echipa PSD Suceava.
„În urmă cu mai mult timp, împreună cu colegii noștri, am hotărât ca George Șoldan să fie candidatul nostru pentru conducerea Consiliului Județean Suceava. Până acum, ne-am lansat în aproximativ 40% din localitățile județului. Am dialogat cu cetățenii și am fost foarte bine primiți. Am convingerea că vom câștiga Consiliul Județean Suceava”, a spus președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.