Liga Campionilor va avea un nou format din sezonul 2024-2025, faza grupelor fiind înlocuită cu o singură ligă cu 36 de echipe. Vor fi, așadar, patru locuri suplimentare.
Potrivit celor mai importante știri din sport, două dintre aceste locuri vor fi acordate cluburilor cu cel mai mare coeficient UEFA, care ratează calificarea prin competiția internă, iar celelalte două locuri vor fi acordate celor mai performante ligi în competițiile europene din acest sezon: Liga Campionilor, Liga Europa și Liga Conferințelor.
Ligile vor fi departajate de coeficientul mediu de puncte, calculat prin adunarea coeficientului total de puncte colectate pe națiune și împărțirea sumei la numărul de cluburi concurente.
Punctele coeficient sunt acordate pe baza rezultatelor – două pentru o victorie, unul pentru o egalitate și zero pentru o înfrângere – și rămân aceleași în toate cele trei competiții. De asemenea, punctele bonus sunt atribuite în funcție de progresul în fiecare fază și sunt clasificate în funcție de competiție.
Pozițiile vor aparține marilor ligi
Având în vedere sistemul de calcul, cel mai probabil locurile suplimentare vor fi acordate unor reprezentante din primele cinci ligi europene. În ultimele cinci sezoane, dintre „outsideri” doar Olanda ar fi ocupat unul dintre aceste locuri, grație rezultatelor cluburilor batave în ediția 2021-22.
Deși în mod tradițional clasamentul coeficienților este dominat de ligile majore, cluburile franceze nu au excelat în Europa în acest sezon. Etapele de baraj din Europa League și Europa Conference League contează și ele pentru punctaj, iar Franța a avut patru reprezentante în această fază: Olympique Mareseille, Rennes, Lens și Toulouse. Deși punctajul Ligue 1 s-a îmbunătățit, este probabil ca lupta pentru locurile extra din Liga Campionilor să fie doar o cursă în trei, între Serie A, Bundesliga și Premier League.
Toate cele șapte cluburi din Serie A s-au calificat în fazele eliminatorii, astfel că Italia este pe primul loc în clasamentul coeficienților. A fost o campanie remarcabilă pentru cluburile italiene până acum, Inter Milano, Napoli și Lazio ajungând toate în optimile de finală ale Ligii Campionilor. AC Milan și Roma au jucat în play-off-ul Europa League, Milan trecând de Rennes și Roma de Feyenoord. Fiorentina și Atalanta s-au calificat automat în „optimi”.
Bundesliga devansează Premier League și LaLiga
Bundesliga este pe locul doi, după ce șase dintre cele șapte cluburi au avansat în fazele eliminatorii. Bayern Munchen, Borussia Dortmund și RB Leipzig sunt în optimile Ligii Campionilor. Bayer Leverkusen are o formă uimitoare în campionatul intern, dar și în Europa League. Freiburg a trecut de Play-off-ul Europa League, dar Eintracht Frankfurt nu a depășit Play-off-ul Conference League.
A fost o campanie dezamăgitoare pentru cluburile engleze în Liga Campionilor. Newcastle United și Manchester United au terminat pe ultimul loc în grupele lor și au ieșit complet din Europa. Coeficientul de șanse ale Angliei va depinde de performanțele reprezentantelor din Europa League și din Conference League, toate cele patru cluburi fiind calificate în optimile de finală.
La rândul ei, La Liga a avut cinci cluburi în Liga Campionilor, după ce FC Sevilla a câștigat Europa League în sezonul trecut. Andaluzii au ieșit complet din Europa clasându-se pe ultimul loc în grupa lor. Atletico Madrid, FC Barcelona, Real Madrid și Real Sociedad au mers mai departe. Villareal s-a calificat direct în optimile de finală ale Europa League, în timp ce Real Betis a pierdut Play-off-ul Conference League, în fața lui Dinamo Zagreb.
Următoarea lună este decisivă în ceea ce privește coeficientul UEFA și, implicit, alocarea celor două locuri suplimentare din Liga Campionilor.