Primarul în funcție al orașului Siret, Adrian Popoiu, și-a lansat oficial candidatura pentru un nou mandat. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Cultural din Siret și s-a bucurat de prezența a peste 350 de oameni, care l-au aplaudat pe edil la scenă deschisă pentru proiectele ce depășesc 66 de milioane de euro.
Președintele PNL și al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat că parteneriatul fructuos pe care instituția pe care o reprezintă îl are cu Primăria Siret a condus la investiții dintre cele mai impunătoare, reamintind de Parcul Științific, Muzeul de Istorie Siret, cu Memorialul Holocaustului Evreilor din Bucovina, și asfaltarea drumului național până la vamă, toate datorită demersurilor lui Gheorghe Flutur. De asemenea, modernizarea Vămii Siret, în valoare de 10 milioane de euro, a fost posibilă tot datorită demersurilor făcute de președintele Flutur. Cel mai important proiect este Autostrada A7, care va ajunge până la Siret și va contribui la dezvoltarea și modernizarea acestei zone. Președintele Flutur a discutat și despre orașul Siret în contextul autostrăzii, despre drumurile județene spre Frătăuții Noi, spre Negostina și Calafindești, dar și despre locurile de muncă ce urmează a fi create de investitori români și străini, în urma demersurilor pe care le-a făcut, precum și despre modernizarea spitalelor, a școlilor, a spațiilor verzi și a locurilor de joacă pentru copii.
„Mulțumesc siretenilor pentru solidaritatea demonstrată în momentele dificile de la graniță!”, a spus Flutur.
Liderul liberalilor suceveni le-a cerut cetățenilor din Siret să voteze pentru Adrian Popoiu, pentru lista de consilieri locali, pentru el și pentru lista de consilieri județeni ai PNL, primind cel mai frumos răspuns printr-un ropot de aplauze prelungite.
„Siretul se află pe drumul cel bun, chiar dacă adversarii au pus un banner răutăcios. Totuși, drumurile sunt modernizate, ceea ce confirmă progresul realizat”, a conchis Flutur.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015