Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a avut o nouă zi plină cu întâlniri electorale la Horodnic de Jos și Poieni-Solca. La Horodnic de Jos, președintele Flutur a cerut un vot pentru candidatul de primar, liberalul Prelipcean Petru Viorel, un vechi liberal susținut de fostul primar liberal, Petrică Oniga. Programul cu care Viorel Prelipcean participă la alegerile locale este foarte ambițios: vrea să introducă apa și canalizarea, deoarece s-a întârziat prea mult și oamenii au așteptări uriașe. De asemenea, el dorește introducerea gazului metan, care trece pe la poartă, adică spre Horodnic de Sus și Marginea, și există posibilitatea de introducere a acestei surse de încălzire extrem de așteptată de populație.
Oamenii au cerut, de asemenea, amenajarea intersecției cu DN Rădăuți-Putna, prin realizarea unui sens giratoriu. Acest lucru este realizabil, iar președintele Flutur le-a spus că, la solicitarea primarilor de la Horodnic de Sus și de la Marginea, luni a avut loc o întâlnire a poliției rutiere Suceava cu reprezentanții de la drumuri naționale și deja s-a dat acordul pentru sensul giratoriu din Marginea și pentru cel de la intersecția Horodnic de Sus cu drumul Marginea-Rădăuți. Același lucru trebuie să îl facă și primăria de la Horodnic de Jos pentru că se poate.
La Poieni Solca, candidatul liberal la primărie, Ilișoi Grigore, și-a prezentat în fața cetățenilor și a președintelui PNL Gheorghe Flutur oferta electorală.La Poieni-Solca, urgent trebuie rezolvată problema apei, deoarece au canalizare, dar nu au apă potabilă. Totodată, locuitorii au nevoie să se racordeze și ei la rețeaua de gaz metan a vecinilor, iar copiii de la școală au nevoie de masă caldă. „Candidatul nostru poate și sigur va rezolva aceste probleme și multe altele”, a spus Flutur.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015