Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost astăzi printre oameni la târgul de cai de la Solca, la poala Obcinei Mari, în Bucovina, unul dintre locurile cu cei mai frumoși cai din România.
La Marginea, Horodnic de Sus, Putna și la Cacica se găsesc frumoase exemplare de cai bucovineni, iar serbările câmpenești cu acești cai sunt o adevărată feerie. Acest lucru mă obligă ca în perioada următoare să organizez, în parteneriat cu primăriile care au astfel de preocupări, evenimente care să aibă în atenție calul.
Acest lucru îl vom face în jurul Hipodromului de la Rădăuți dar și în toate localitățile care doresc să organizeze astfel de evenimente. Va fi nevoie să avem parteneri Direcția Agricolă, Consultanța agricolă, instituții care se ocupă de controlul genetic al animalelor, asociații de crescători de animale, medici veterinari, dar și ONG-uri care să se ocupe cu astfel de evenimente.
Gheorghe Flutur a arătat că la Marginea, Horodnic de Sus, Putna și la Cacica se găsesc frumoase exemplare de cai bucovineni, iar serbările câmpenești cu acești cai sunt o adevărată feerie.
„Acest lucru mă obligă ca în perioada următoare să organizez, în parteneriat cu primăriile care au astfel de preocupări, evenimente care să aibă în atenție calul. Iar acest lucru îl vom face în jurul Hipodromului de la Rădăuți dar și în toate localitățile care doresc să organizeze astfel de evenimente. Va fi nevoie să avem parteneri Direcția Agricolă, Consultanța agricolă, instituții care se ocupă de controlul genetic al animalelor, asociații de crescători de animale, medici veterinari, dar și ONG-uri care să se ocupe cu astfel de evenimente.
Cel mai frumos lucru este să participi la concursuri de frumusețe a exemplarelor de cai, probe de sărituri, curse cu trăsuri și chiar un târg unde să se poată vinde și cumpăra exemplare căutate pe piață. Vin și foarte mulți crescători de cai din alte județe, în special din Bihor, Arad, Satu Mare, Maramureș, așa că eu cred că putem organiza parteneriate cu alte județe, evenimente care să aibă în centru calul de frumusețe, calul de muncă, calul de sport de aici din Bucovina.
Felicitări crescătorilor de cai și mulțumiri pentru efortul uriaș, iar dacă vorbim strict economic, efortul este nerentabil uneori dar dragostea de cal este mai mare decât analiza economică și de aceea bucovineanul o dată în plus dovedește că este un mare iubitor de animale, de frumos, și Bucovina poate deveni un centru de atracție și pentru aceste târguri de cai și de evenimente dedicate calului”, a spus Gheorghe Flutur.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015