Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, astăzi, la începerea noului an școlar că peste 300 de unități de învățământ din județ s-au modernizat în ultimii ani sau sunt în curs de modernizare. Gheorghe Flutur a participat la deschiderea anului școlar de Școala Specială Sf. Stelian din Rădăuți, alături de primarul acestui municipiu, Bogdan Loghin și de șeful Inspectoratului Școlar, Grigore Bocanci.
„Am ales să particip astăzi la deschiderea noului an școlar la Rădăuți, la Școala Specială Sf. Stelian care din punct de vedere administrativ este în subordinea CJ Suceava și mulțumesc doamnei director pentru invitație. În județul Suceava avem unități de învățământ special, una este la Rădăuți, unde sunt 195 de copii. În total avem peste 1.600 de elevi în învățământul special sucevean și peste 850 de cadre didactice. Este un învățământ aparte, mai complex, care are multe sensibilități”, a spus Gheorghe Flutur.
El a spus că CJ Suceava a avut la Școala Specială Sf. Stelian de la Rădăuți o investiție de aproape două milioane de lei pentru modernizarea unui corp de clădire și urmează și cealaltă construcție a școlii. Flutur a precizat că investiția a constat în panouri fotovoltaice, calorifere pentru încălzire, rampe pentru acces, dotarea și modernizarea sălilor de clasă, a laboratoarelor și dotarea cu aparatură IT și mobilier.
„Același lucru îl avem și la Grădinița Specială din Fălticeni și la celelalte unități speciale din județul Suceava”, a mai arătat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a ținut să facă referire și la investițiile în învățământ la nivelul întregului județ.
„Am să vorbesc și în numele Consiliului Județean, dar și al primăriilor, administrațiilor publice. Județul Suceava are cele mai multe proiecte pe Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt 109 proiecte pentru dotarea cu mobilier și aparatură IT. De asemenea, în județul Suceava sunt peste 300 de unități școlare care s-au modernizat în ultimii ani sau sunt în curs. La ora asta sunt 41 de unități școlare în curs de modernizare. Numai în aceste domeniu sunt investiții de peste 100 de milioane de euro în județul Suceava. Singur că sunt multe de făcut și îmi amintesc cu ani în urmă că erau multe cu grupuri sanitare în curte. Nu mai sunt în momentul de față decât la Izvoarele Sucevei în cătunele izolate unde copiii învață în case particulare, în patru locuri. Și aici se vor face eforturi să nu mai existe toalete în fundul curții”, a arătat Gheorghe Flutur.
El a făcut referire și la programul „masă caldă în școli, precizând că în momente în acesta este implementat în 43 de școli din județ.
„Cred că zilele viitoare, după discuțiile avute recent cu ministrul educației, vom mări numărul de școli în care să dăm masa caldă. Apoi am văzut că aproximativ 20% din școli nu au autorizații ISU. Circa 150 de unități au nevoie de aceste autorizații ISU și aici efortul primăriilor trebuie să fie în această direcție. Inclusiv din punct de vedere sanitar e nevoie de autorizații. Din fericire în învățământul special nu avem astfel de lucruri. Este o preocupare intensă și mă bucur că am putut să particip financiar la modernizarea învățământului din județul Suceava, a învățământului special. Și mă bucur că județul Suceava este pe podium în ceea ce înseamnă investițiile din învățământ”, a încheiat Gheorghe Flutur.