Gheorghe Flutur, a lansat, joi după amiaza, candidații liberali pentru funcția de primar la Ulma și la Brodina, respectiv Petru Marocico și Vasile Uhliuc. La Ulma au venit cetățeni din mai multe sale ale comunei, iar președintele Flutur i-a informat că astăzi s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea ultimilor 3,5 km de drum de la Ulma spre frontiera cu Ucraina.
Oamenii au fost recunoscători pentru eforturile făcute de administrația județeană pentru asfaltarea drumurilor din comună, pentru investițiile în școli și așteaptă cu nerăbdare deschiderea graniței cu Ucraina, considerând că acest lucru va aduce dezvoltare, mai multe investiții și mai multe locuri de muncă în zonă.
La Brodina, întâlnirea a avut loc pe Valea Brodinii, în natură. De față au fost și primarii liberali de la Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, de la Moldovița, Traian Iliesi, și de la Ulma, Petru Marocico. Vasile Uhliuc a vorbit despre proiectele realizate în comună, o comună care este bine pusă la punct, cu școli modernizate și drumuri modernizate, dar a menționat că este nemulțumit de contestațiile care blochează lucrările la drumuri.
Un proiect de aproape 7 km de drumuri comunale este mereu blocat, fiind contestat. Președintele Flutur i-a asigurat pe locuitori de finalizarea drumului județean pe care CJ Suceava îl face pe Valea Brodinei și a arătat începerea legăturii cu Moldovița prin Argel, unde deja s-au asfaltat primii kilometri și s-a construit un pod.
Acest drum va face legătura între Valea Moldovei și Valea Sucevei, precum și cu granița cu Ucraina la Ulma. Turiștii vor putea să meargă în circuit deschis de la Rădăuți, la Putna, roată prin Brodina și să se întoarcă spre Moldovița sau invers. De asemenea, președintele a vorbit despre continuarea drumului de la Brodina de Sus, Izvoarele Sucevei, continuarea prin Bobeica spre Cârlibaba, paralel cu frontiera cu Ucraina, pentru a face legătura cu Valea Bistriței Aurii și cu Pasul Prislop.
Ambii primari, de la Ulma și Brodina, au nevoie de fonduri, având în vedere că au multe sate și cătune izolate unde trebuie în continuare fonduri pentru întreținerea drumurilor, pentru deszăpeziri, pentru transportul elevilor, fonduri care sunt mai mari decât în câmpie, pentru că sunt pe distanțe lungi și pe teren accidentat.
Comandat de PNL FILIALA Suceava, cod AEP 21240015