Lumina Sfântă va ajunge pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava cu un avion privat, sâmbătă, 4 mai în jurul orelor 19.30.
Din delegația care va aduce Lumina Sfântă fac parte starețul Mănăstirii „Sfântului Ioan cel Nou” de la Suceava, arhimandritul Serafim Grigoraș și preotul consilier Viorel Ilișoi. Ca și anul trecut, aceștia vor fi așteptați de PS Damaschin Dorneanul și de 50 de preoți și diaconi, care vor duce Lumina Harică la bisericile și mănăstirile din județul Suceava.
De față vor fi prezenți și oficialități locale și județene în frunte cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cel care a avut primul inițiativa de de a aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim în România.
Președintele Consiliului Județean Suceava, cel care a avut inițiativa aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim, în anul 2009, va fi prezent la preluarea Luminii Sfinte, așa cum o face de 15 ani încoace.