Gheorghe Flutur: „Suceava reprezintă un exemplu de bune practici pentru aderarea României la Spațiul Schengen”

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a făcut o trecere în revistă a eforturilor făcute de către autoritățile publice și societatea civilă în timpul crizei refugiaților din Ucraina, cu referire la îndeplinirea condițiilor țării noastre în vederea aderării la spațiul Schengen.
Șeful administrației județene a subliniat că Suceava, și în special zona de frontieră cu Ucraina, a fost și este un exemplu de bune practici și o carte de vizită pe care România a folosit-o și o folosește în vederea aderării la Schengen.
„Aș începe cu gestionarea crizei refugiaților, perioadă în care, doar prin vama Siret, au trecut peste 1 milion de persoane fără a se înregistra probleme, refugiații beneficiind de tot sprijinul. Se știe că au fost zile cu -10°C, în februarie și martie, și când s-au înregistrat câteva sute de refugiați pe oră. Autoritățile din frontieră – Autoritatea Vamală, ISU, autorități locale, autorități județene, ONG-uri, Biserica și persoane fizice, au depus cu toții toate eforturile pentru amenajarea de spații de cazare, transport, masă caldă, preluare copii în școli, translatori și legătura cu familiile, transport de ajutoare, crearea de evenimente și emisiuni în limba maternă”, a spus Gheorghe Flutur.
El a precizat că acestea sunt doar câteva exemple care au făcut ocolul lumii. În această perioadă au ajuns în județul Suceava o serie de delegații internaționale importante, doi comisari europeni, miniștri, ambasadori, înalți oficiali pentru drepturile refugiaților și care, la unison, au apreciat eforturile autorităților române.
„Trebuie să subliniez și alte domenii de implicare a noastră a sucevenilor, a autorităților, cum ar fi realizarea hub-ului de la Suceava prin punerea la dispoziție a celor necesare de către CJ Suceava, reluarea proiectului de 10 milioane de euro pentru reabilitarea Vămii Siret (amenajare spații și dotare), solicitarea și obținerea de fonduri pentru spații de parcare și consolidarea drumurilor.
Recent, trebuie să menționez implicarea noastră în deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei și a Biroului Vamal de frontieră Vicovu de Sus. Consiliul Județean Suceava a modernizat 34 km de drumuri care leagă Siretul și Rădăuți de Vicovu de Sus în zona de frontieră, a modernizat drumurile județene spre Climăuți, au început lucrările la Izvoarele Sucevei și a fost modernizat întregul tronson Pojorâta – Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei, începe modernizarea drumului Valea Brodinei și Ulma. De asemenea, au fost accesate fonduri europene de peste 15 milioane de euro pentru infrastructura rutieră, pentru învățământ, sănătate, cultură și situații de urgență. A fost dezvoltat parteneriatul între județul Suceava și regiunea Cernăuți, vechi de peste 25 de ani, inițierea de înfrățire în zona de frontieră între localități din România și Ucraina, schimburi de experiență pentru reacția în caz de dezastre.
Acestea, și multe alte acțiuni, au fost explicate de mine și de echipa de la CJ Suceava în întâlniri cu oficialii europeni. Având în vedere strânsa colaborare între cele două țări mai pregătim deschiderea a 3 puncte de frontieră, la Climăuți, Ulma și Izvoarele Sucevei.
Toate acestea sunt dovezi clare că aici există colaborare și că județul Suceava este un exemplu de bune practici, care, sunt convins, va fi avut în vedere în aceste zile când se decide aderarea României la spațiul Schengen”, a spus președintele Gheorghe Flutur.