Gheorghe Lazar, primarul comunei Marginea, a depus jurământul pentru cel de-al doilea mandat

Gheorghe Lazar a depus marți, 22 octombrie, jurământul de credință, fiind învestit în funcţia de primar al comunei Marginea. Ceremonia a avut loc în prezența președintelui PNL și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan, a deputatului PNL de Suceava Angelica Fădor și a reprezentaților instituțiilor publice din comuna Marginea.

După rostirea jurământului, primarul Gheorghe Lazar a mulțumit mărginenilor care i-au acordat votul de încredere pentru un nou mandat, acesta fiind ales cu 57% din voturile valabil exprimate. 

„Mă bucur foarte mult că mărginenii m-au împuternicit într-un nou mandat. Mulțumesc familiei care mi-a fost alături. De asemenea, mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit în ultimii patru ani în realizarea unor proiecte importante pentru localitatea noastră, dar și colegilor primari. Totodată, mulțumesc conducerii județului și a partidului pentru că, de fiecare dată, am primit îndrumări pentru bunul mers al localității Marginea. Eu zic că suntem pe drumul cel bun și nu e doar un slogan. Am încredere în consilierii  locali, indiferent de culoarea politică, și sunt sigur că va fi un dialog între noi și vom fi eficienți pentru binele comunei Marginea”, a spus primarul comunei Marginea, Gheorghe Lazar.

La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că sub conducerea lui Gheorghe Lazar, comuna Marginea a intrat în zodia investițiilor.

„Mă bucur să fiu astăzi la Marginea. De aici fug spre București pentru că avem extrem de multă treabă la București, tot pentru Suceava mea dragă și pentru Marginea. Și vreau să vă asigur că voi continua sprijinul pentru Primăria Marginea și pentru mărgineni. Am vorbit cu primarul Lazar, sunteți una dintre localitățile care ați intrat în zodia investițiilor. Oricât de răutăcioși ar fi unii sau alții, Marginea este comuna campioană la investiții. 90 de milioane de euro se derulează proiecte în comuna Marginea. Numai apa și canalul care de mult trebuiau să vină e o investiție de peste 50 de milioane de euro. apoi gazul metan școlile, cămin, primărie, foarte multe lucrări. Pe mine asta mă bucură. Și vreau să îi mulțumesc primarului pentru că a înțeles că în echipă trebuie să facem toate astea. Uitați-vă la echipa de consilieri. Aveți aici o majoritate frumoasă de consilieri liberali. Închei joi mandatul de președinte la Suceava și las în urma mea, oricât nu ar fi unii de acord, proiecte într-un județ ca Suceava de peste 4 miliarde de euro. Tot așa cârcotașii spun că nu, că de unde. Păi, numai 600 de milioane de euro sunt programele pe Anghel Saligny. Apă, canal, gaze naturale și drumuri. Cea mai mare sumă din România a obținut-o județul Suceava. Toate localitățile sunt șantiere. Cred că uneori unii dintre noi suntem prea nemulțumiți, deși bunul Dumnezeu ne-a ajutat să se întâmple lucruri bune. Sigur că mărginenii din străinătate se uită dacă sunt condiții să se întoarcă acasă sau nu sunt. Încep să fie condiții. În ultima perioada au început să se întoarcă români din Diaspora. Dar mai e mult de luptat. Va trebui în drumul meu spre București să mă lupt să vină autostrada A7 în continuare cum am făcut până acum, Autostrada Nordului Suceava – Vatra Dornei spre Vest și multe alte investiții ca să vedem și acest vis împlinit – Diaspora să se întoarcă să dăm drumul la locuri de muncă mai multe aici, acasă”, a spus președintele Flutur.