Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șolgan, a luat parte joi, 13 iunie, de Înălțarea Domnului, la festivitățile organizate de primarul Vasile Berariu în comuna Boroaia. În discursul său, Șoldan a vorbit și despre unitate, subliniind că „este de datoria noastră să lucrăm împreună pentru binele tuturor”.
„M-am bucurat să fiu alături de primarul Vasile Berariu, în mijlocul comunității din Boroaia, care sărbătorește și Ziua comunei.
Înainte de toate însă, ne-am adunat să-i pomenim pe cei care s-au jertfit pentru neam, credință și țară, de Ziua Eroilor. Eroii știuți și neștiuți ai neamului nostru, a căror memorie trebuie să o cinstim nu doar prin ceremonii, discursuri, coroane de flori și jerbe de Ziua Eroilor.
S-au jertfit pentru o lume mai bună, iar noi le putem fi recunoscători prin ceea ce facem la rândul nostru pentru comunitățile din care facem parte. Pentru satul, comuna, orașul sau municipiul în care locuim. Pentru județul nostru, pentru România”, a spus președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, care a adăugat că: „Este de datoria noastră să lucrăm împreună pentru binele tuturor și să onorăm astfel sacrificiile celor care au luptat pentru libertatea și pacea noastră.
Fiecare efort contează în construirea unui viitor în care să fim mândri de ceea ce lăsăm în urmă”.
+