Președintele interimar al organizației județene PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, șef al CJ Suceava, a transmis, marți, 3 decembrie, a.c., câteva precizări după decizia senatorului Ioan Stan de a demisiona din funcția de președinte al organizației.
„La câteva zile de la preluarea mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Suceava, am discutat cu domnul Ioan Stan și mi-a spus despre intenția dumnealui de a face un pas în lateral, după alegerile parlamentare, indiferent de rezultatul acestora, și de a mă propune pentru preluarea interimatului conducerii Organizației Județene a PSD. Lucru care s-a întâmplat ieri, în cadrul Consiliului Politic Național al PSD”, a precizat Gheorghe Șoldan.
Acesta i-a mulțumit fostului președinte al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan pentru cei opt ani în care a condus organizația.
„Îi mulțumesc sincer dlui Stan pentru toți cei opt ani de muncă și dedicare în fruntea PSD Suceava. Sub conducerea sa, organizația noastră a trecut prin multe momente importante, care au întărit-o. Domnul Ioan Stan rămâne un exemplu de determinare, dedicare și experiență politică, iar implicarea sa va continua să fie valoroasă pentru noi toți”, a transmis Șoldan.
El a spus că a avut și marți discuții cu Ioan Stan și a preluat conducerea interimară a organizației județene.
„Urmează să stabilim în cel mai scurt timp, împreună cu conducerea centrală a partidului, data alegerilor pentru funcția de președinte al PSD Suceava. Vreau să vă asigur că Organizația Județeană a PSD Suceava va rămâne puternică, unită și hotărâtă să își continue misiunea de dezvoltare a județului Suceava”, a încheiat, cu încredere, Gheorghe Șoldan.