Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Şoldan a fost, luni, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, alături de primarul din Păltinoasa, Eduard Wendling, la semnarea unui proiect important pentru acest loicalitate, respectiv o investiţie de nu mai puţin de 15.057.831,29 de lei.
Gheorghe Șoldan a explicat că este vorba de modernizarea a 8 km de drumuri din comună, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
„Mă bucur pentru fiecare finanțare obținută în sprijinul comunităților din județul nostru. Astăzi, i-am fost alături primarului din Păltinoasa, Eduard Wendling , care a făcut încă un pas important pentru dezvoltarea comunei, prin semnarea unui contract de peste 15 milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Eduard Wendling a obținut această finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, un contract în valoare de 15.057.831,29 lei, pentru modernizarea infrastructurii rutiere din comuna pe care o administrează exemplar.
Un proiect la finalul căruia vor fi modernizate aproximativ 90% dintre drumurile comunale din Păltinoasa.
Pe lângă betonarea a nu mai puțin de 8 kilometri de drumuri comunale, contractul prevede și construirea a două poduri, la Capu Codrului și la Păltinoasa”, a precizat Șoldan.
El a menţionat că prin accesarea intensivă a fondurilor naționale și europene vom reuși să aducem fiecare localitate și comunitate la un nivel optim de dezvoltare
„Îl felicit încă o dată pe Eduard și vreau să le transmit tuturor primarilor din județ că este important să lucrăm împreună, să identificăm problemele din fiecare comunitate, să găsim soluții eficiente și finanțări adecvate pentru a le rezolva.
Doar prin accesarea intensivă a fondurilor naționale și europene vom reuși să aducem fiecare localitate și comunitate la un nivel optim de dezvoltare.
Aceasta este calea către o dezvoltare sustenabilă a întregului județ”, a mai spus Gheorghe Șoldan.