Studenţii şi tinerele familii vor avea acces la o finanţare în condiţii avantajoase, cu garanţii de stat, prin derularea programelor naţionale Student Invest şi Family Start, a anunțat deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan. Cei interesați pot face împrumuturi de la bănci la care garant va fi statul. În cazul studenţilor este vorba despre credite de 10.000 de euro în lei, cu o garanţie a statului de 80%, iar în cazul tinerilor, familii sau cupluri, suma maximă împrumutată va fi de 15.000 de euro.
„Creditele din programele Ministerului Familiei, respectiv Student Invest și Family Start, sunt disponibile începând de astăzi, 7 noiembrie, tuturor tinerilor care vor să își acopere într-un mod avantajos cheltuielile cu studiile sau alte lucruri familiale.Astfel, tinerii interesați de programele Student Invest și Family Start pot depune cereri băncilor partenere. Până în prezent, instituțiile bancare înscrise în acest program sunt CEC Bank, Libra Bank și băncile cooperatiste afiliate Creditcoop. De asemenea, sunt discuții avansate cu Raiffeisen Bank și Alpha Bank.
În premieră, Guvernul garantează creditele pentru tineri, care până în prezent nu puteau accesa astfel de instrumente de finanțare, tocmai pentru că sunt la început de drum și nu au bunuri sau salarii suficient de mari pentru a oferi garanții la bancă.Cu aceste două programe lansate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, PSD a finalizat toate angajamentele din pachetul de măsuri sociale și economice ”Sprijin pentru România”.
Vrem ca în perioada următoare să venim cu noi politici publice în sprijinul tinerilor și familiilor aflate la început de drum pentru că suntem conștienți că aceasta este singura șansă pentru ca resursa umană cea mai bună să rămână în țară și să contribuie la dezvoltarea comunităților.Detalii despre cele două programe ale Ministerului Familiei:PROGRAMUL „FAMILY START” Tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 75.000 lei, garantat de către stat în proporție de 80% și cu dobânda subvenționată. Perioada maximă de rambursare este 10 ani, cu o perioada de grație de maxim 5 ani.
Banii pot fi folosiți pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school, achiziția de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii sau activități extrașcolare pentru copii, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe, pentru cheltuieli legate de cununia religioasă sau civilă, dar nu mai mult de 20.000 de lei, etc. Beneficiari eligibili sunt persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie si care au venituri nete de până la maximum7.500 RON pe familie/lună PROGRAMUL NAȚIONAL „STUDENT INVEST” Tinerii pot obține un credit în valoare de maxim 50.000 lei, garantat de către stat în proporție de 80% și cu dobânda subvenționată. Perioada maximă de rambursare este 10 ani, cu o perioada de grație de maxim 5 ani”, a subliniat deputatul PSD Gheorghe Șoldan.