Gheorghiu: „PSD Suceava chiar contează la București. Drept dovadă, Voiculescu și-a pus un candidat pe locul 3 la Suceava”

Deputatul liberal Bogdan Gheorghiu a declarat duminică, 6 octombrie, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților la alegerile parlamentare, că PSD este un inamic la Suceava, iar PNL Suceava trebuie să se relanseze în topul organizațiilor din țară.

Gheorghiu a transmis ironic că o dovadă de respect din partea Bucureștiului pentru PSD Suceava este și impunerea unui candidat care nu are nicio legătură cu județul Suceava. 

„Apropo de respectul de care se bucură PSD Suceava la nivel național. După ce au zis că fac Suceava grozavă din nou, Bucureștiul le-a mai arătat respectul încă o dată și le bagă un candidat impus de Dan Voiculescu, lucru care, sigur, nu poate să ne întristeze pe noi, liberalii. Candidatul de la domnul Voiculescu va fi pe locul 3, din ce am înțeles. Disprețul arătat de București este mare, chiar și pentru unii trădători de-ai noștri care au crezut că au tras lozul câștigător, dar au luat țeapă, că la asta se pricepe PSD”, a spus Gheorghiu.

Despre numele celor care vor candida din partea PSD la alegerile parlamentare, Gheorghiu a vorbit despre președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.

„Îl avem pe tânărul Ioan Stan care face politică de când eram eu în școala generală și nu a candidat niciodată pe uninominal, chiar dacă este președintele partidului de atâția ani”, a subliniat fostul ministru al Culturii. 

Gheorghiu a vorbit și despre presiunea pe care mai mulți social-democrați o pun pe primarii liberali pentru a trece la PSD. 

„A fost halucinant să citesc comunicatul PSD în care ziceau că PNL nu îi lasă pe primarii liberali să adere la valorile PSD. Este ca și cum îți intră noaptea un hoț în casă și apoi te reclamă că nu l-ai ajutat să care televizorul. Până aici au ajuns cu tupeul. Noi nu am băut cafele cu primarii PSD. Ei pun presiune pe primarii liberali în mod constant. Dar, ce să ceri de la această organizație înțesată de securiști, înțesată de foști milițieni?”, a spus Bogdan Gheorghiu.