Pariurile online câștigă tot mai mult teren și nu este de mirare că se întâmplă acest lucru. Nu este nimic mai simplu decât să îți testezi cunoștințele despre sport pe Internet, cea mai importantă provocare fiind aceea de a alege una dintre numeroasele agenții licențiate.
Înainte de a deschide cont, îți recomandăm să aduni cât mai multe informații despre fiecare operator. De exemplu, căutând SlotV păreri, vei afla tot este bine de știut despre această agenție.
Odată ce te-ai decis, ai de urmat câțiva pași care nu ar trebui să reprezinte nicio dificultate, chiar dacă nu ești „specialist” în folosirea tehnologiei.
Deschiderea contului
Ca să pariezi la o agenție online, trebuie să te înregistrezi pe platforma operatorului. Atenție: îți poți deschide cont doar pe site-urile caselor de pariuri licențiate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Lista lor este pe site-ul oficial al autorității.
Primul pas este să apeși pe butonul „Înregistrare” care este pe prima pagină a oricărei platforme, în partea din dreapta sus. Denumirea butonului poate să fie diferită de la o agenție la alta (pe unele site-uri, poate scrie „Creează cont” sau „Înregistrează-te”). Imediat după ce dai click, pe ecran apare un formular care poate fi format dintr-o secțiune sau din mai multe secțiuni.
Oricum ar fi structurat acest formular, din el nu vor lipsi câmpurile esențiale: nume, prenume, CNP, adresă de domiciliu, email, telefon, nume de utilizator și parolă.
La „nume utilizator” și la „parolă” poți completa orice vrei. De exemplu, dacă te cheamă Adrian, la username poți trece „Ady2023bet”, împreună cu parola pe care o vei folosi de fiecare dată când te vei loga.
În schimb, toate celelalte câmpuri trebuie completate cu datele din cartea de identitate, respectiv cu adresa reală.
Verificarea identității
Datele personale trebuie să fie cele reale, întrucât ai voie să îți deschizi un singur cont pe o platformă de jocuri de noroc. Dacă nu completezi datele reale, contul va fi unul fals și va fi închis în maxim 30 de zile de la înregistrare. Acesta este termenul legal pentru parcurgerea procedurii de verificare a identității (Know Your Customer – KYC).
În cadrul KYC, va trebui să te loghezi în cont, să intri în meniul de profil și să încarci documentele solicitate. Cei mai mulți operatori solicită, într-o primă fază, doar o fotocopie a unei cărți de identitate. În momentul în care formulezi o cerere de retragere, ți se va cere și o copie după metoda de plată și, eventual, un document care să demonstreze că locuiești la adresa completată în formularul de înregistrare (o factură recentă de utilități). Unele agenții îți cer să trimiți aceste documente o dată cu fotocopia actului de identitate.
În mod normal, documentele vor fi validate în câteva ore de la încărcarea pe site, sau vei fi anunțat că ceva este în neregulă. Unele platforme profită din plin de beneficiile Inteligenței Artificiale și folosesc un soft ca să verifice fișierele transmise, deci primești răspunsul în numai câteva secunde.
Poți paria și până îți validezi contul, însă nu vei putea retrage bani. De asemenea, vei avea depunerile limitate la 200 de euro (1.000 de lei).
Alimentarea contului
Îți recomandăm să faci verificarea identității imediat după deschiderea contului. Apoi, te poți concentra exclusiv pe pariuri. Ca să plasezi un bilet, este nevoie să ai bani în cont. Pentru aceasta, dai click pe butonul „Depunere” (prima pagină, în partea de sus) și alegi „Metoda de plată”, adică instrumentul financiar pe care dorești să îl folosești pentru a transfera fonduri.
Metodele de plată acceptate diferă de la un operator la altul. Toate agențiile acceptă carduri bancare (de debit și de credit). Pe aproape toate site-urile se pot efectua depozite prin intermediul portofelelor electronice (Skrill, Neteller) și cardurilor preplătite (Paysafecard), iar tot mai multe dau posibilitatea jucătorilor să facă depuneri în numerar, fie la agențiile terestre, fie prin diverse servicii financiare.
După ce alegi metoda de plată, completezi suma și dai din nou click pe „Depune”. Majoritatea caselor de pariuri online percep o taxă de 2% din fiecare depunere (taxa pe viciu).
Retragerea fondurilor
Nu are sens să dedicăm o secțiune specială felului în care poate fi plasat un bilet. Dacă ai jucat offline, știi exact ce trebuie să faci. Ba chiar e mai ușor, pentru că trebuie doar să dai click pe cota de sub pronosticul pe care vrei să îl pui pe bilet, apoi să alegi tipul biletului (simplu, multiplu, în sistem/cu baze), să completezi miza și să înregistrezi pariul.
Ca să retragi fonduri, intri din nou în meniul de profil și apeși pe butonul „Retragere”. Implicit, poți transfera bani din contul de jucător în cel personal numai prin intermediul metodei de plată folosite pentru depunere. Unele instrumente, precum Paysafecard, nu sunt eligibile și pentru retrageri.
Din fiecare retragere se reține impozitul impus prin legea intrată în vigoare în data de 1 august 2022.